SINTEZA ZILEI

 

Stiri despre

PNL CLUJ

Alţi actori, în raport cu PNL Cluj

 

   OCTOMBRIE 30 - 2008

In data de 30 octombrie au aparut 12 stiri despre  PNL Cluj si membrii partidului.

 

 

 

 

Ştiri despre PNL Cluj

 

PD-L a decis soarta „oamenilor lui Nicoară”
Unii pleacă, alţii rămân

Publicatia

Pagina

Rating

Informatia de Cluj 5 (0).

 

 

Zvonul lansat imediat după numirea noului preşedinte al Consiliului Judeţean, Alin Tişe, potrivit căruia vechii directori ai regiilor din administrarea judeţeană vor fi înlocuiţi, a fost confirmat parţial ieri. Ioan Berche, Dan Totelecan, Ioan Presecan au fost schimbaţi din funcţie. Pentru moment, singurul propus de PD-L să rămână a fost directorul aeroportului, David Ciceo. Temerile directorilor aflaţi la cârma regiilor şi instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) că pot fi oricând înlocuiţi din funcţie, de noua conducere CJ, s-au adeverit. Plenul judeţean a decis ieri schimbarea tuturor structurilor de conducere ale societăţilor pe care le finanţează, iar fiecare partid, în funcţie de ponderea pe care o deţine în CJ, şi-a propus câte un reprezentant în Consiliile de Administraţie ale acestora. Pentru că în momentul de faţă deţin majoritatea în plenul judeţean, consilierii PD-L au avut posibilitatea de a propune cine pleacă şi cine rămâne. „Împreună cu UDMR, PD-L are majoritatea. Noi şi PNL nu o deţinem, în plus PRM votează cu ei şi atunci tot ei decid şi numesc noii directori”, a declarat consilierul judeţean PSD Valentin Cuibus.
Deşi lista capetelor care urmau să cadă era mai numeroasă, unii directori nu au fost înlocuiţi, pentru moment. Unul din puţini fericiţi, pe care democrat-liberalii l-au votat să rămână este directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, David Ciceo, care se află în această funcţie de peste zece ani. În schimb, la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat, PD-L l-a nominalizat în funcţia de director pe Mircea Avram, care în 2007 deţinea funcţia de director executiv al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului. Acesta îl va înlocui pe Ioan Berche. De asemenea, directorul interimar al Regiei Autonome a Drumurilor Judeţene Cluj, Dan Totelecan, va fi nevoit să plece în favoarea lui Eugen Cadar. În consiliile de administraţie ale acestor regii, PD-L va avea patru membri. În ceea ce priveşte societăţile Tetarom şi Compania de Apă-Someş, grupul PD-L s-a abţinut de la schimbări, fiind păstraţi în consiliul de adminstraţie directorii Viorel Găvrea şi Dorin Ceatarâş. Preşedintele CJ a anunţat ieri în plen că va renunţa la funcţia de reprezentant al CJ în Adunarea Generală a Acţionarilor la Tetarom, pe motiv că funcţia de preşedinte CJ se află în incompatibilitate cu aceasta. În locul său a fost mandatat PSD-istul Cornel Itu. „Totuşi s-a votat un non-sens. Itu nu va avea nicio putere, a fost delegat doar să anunţe la Tetarom prezenta hotărâre, prin care a fost numit”, a replicat colegul său Liviu Medrea. Potrivit liderului de grup al consilierilor PSD, Valentin Cuibus, printre singurele societăţi pentru care directorii se aleg de către consiliile de administraţie se numără Centrul Agro Transilvania şi Univers T. Totuşi, în cazul Univers T, PD-L a propus-o pe Brânduşa Chiorean pentru funcţia de preşedinte-director.

 

 

Ştiri despre alţi actori, în raport cu PNL Cluj

 

PD-L a făcut legea la “marea împărţeală”

Publicatia

Pagina

Rating

Ziua de Cluj 1 si 3 (0).

 

 

Consiliul Judeţean (CJ) a schimbat ieri conducerile Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP), Regiei Autonome a Drumurilor Judeţene (RADJ), a societăţii Univers T şi a societăţii AgroTransilvania. Şefia Tetarom urmează, de asemenea, să fie împărţită. A fost păstrat în funcţie doar directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca şi cel al Companiei de Apă Someş.In şedinţa forului judeţean de ieri s-a decis cine va conduce pentru următorii patru ani cele mai bănoase regii şi societăţi patronate de CJ. Partidele şi-au împărţit, de asemenea, locurile din Consiliile de Administraţie ale acestor regii şi societăţi, în funcţie de ponderea politică pe care au obţinut-o în urma alegerilor locale. Singurele care îşi vor păstra directorii, aşa cum era de aşteptat, sunt Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca şi Compania de Apă Someş. Directorul David Ciceo, respectiv Dorin Ceatarâş, au fost confirmaţi în funcţii de reprezentanţii PD-L (care deţin, în coaliţie cu UDMR, majoritatea în plen). Din partea PD-L, în Consiliul de Administraţie la aeroport au fost numiţi Radu Raţiu, Horaţiu Caternică şi Victor Popa (actualul purtător de cuvânt al executivului judeţean). Din partea PSD a fost numit Marcel Mailat, din partea PNL, Mihai Szeplekan, iar din partea UDMR, Konya Zoltan. La Compania de Apă, PD-L i-a trimis în Consiliul de Administraţie pe Dorin Tămaş, Oana Vişan şi Traian Rarău. Din partea UDMR au ajuns în CA Palfi Zoltan, de la PSD, Viorel Timoce, iar de la PNL, Mircea Abrudan (fostul consilier al liberalului Marius Nicoară) şi Laura Etveş

Campania începe cu greva generala

Publicatia

Pagina

Rating

Ziua de Cluj 8 (0).

 

 

Profesorii care vor intra în grevă – pentru că Guvernul le-a amânat până la 1 aprilie 2009 majorarea cu jumătate a salariilor – sunt priviţi „cu ochi buni” de către politicienii clujeni, chiar dacă opiniile acestora cu privire la moţiunea de cenzură a PD-L, pe tema educaţiei, depusă ieri, sunt contradictorii.“Astăzi ne vom întâlni la Colegiul Liderilor, unde vom stabili planurile şi acţiunile de protest, iar mâine vom hotărî data la care vom începe greva generală.”, a declarat Lucia Cojocaru, lider al Federaţiei Sindicale din învăţământul Preuniversitar Cluj (FSLI). Şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământul superior susţin că au început să strângă semnături pentru declanşarea grevei.“Am început cu un referendum prin care vom decide când va începe greva. Acţiunile le vom coordona împreună cu FSLI; din 2005 am demarat proiectul cu privire la legea unică de salarizare a cadrelor didactice, am primit din partea guvernului doar vorbe goale. în momentul de faţă suntem în stadiul de strângere de semnături, s-au aliat şi doctoranzii, Universităţile Babeş-Bolyai, Agronomia. Chiar dacă greva va avea loc la locul de muncă, probabil că 10% dintre profesori vor sta la catedră pentru activităţile care nu pot fi recuperate. Legea este de partea noastră”, a declarat Marian Borza, preşedintele filialei clujene a sindicatului cadrelor didactice din învăţământul superior Alma Mater. La nivel naţional, FSLI numără 160.00 de sindicalişti, Alma Mater-15.000, iar sindicatul Spiru Haret- 60.000.Senatorul PSD Vasile Dâncu observă însă inconsecvenţa partidului său. „Dacă în niciun caz nu s-ar putea comunica între cele două partide, aş accepta situaţia, însă altfel ar trebui mai puţin conflictualism”, a spus senatorul. Conform acestuia, singura soluţie la adoptarea OUG de amânare a majorării salariilor este moţiunea de cenzură. „Sper ca PSD să fie raţional, pragmatic şi să acţioneze strategic”, a spus Dâncu. Dar Guvernul impune această măsură pentru a se asigura că vom avea în curând o lege unică a salarizării în sistemul bugetar, reiese din declaraţiile deputatului PNL Horea Uioreanu.„Este un moment nefavorabil pentru majorări, pentru că Guvernul a spus că o va face, dar a amânat-o pe 1 aprilie, după ce se va semna legea care spune unde se poziţionează fiecare categorie de bugetari. Toţi au nevoie de salarii mai mari, dar trebuie făcute în limita fondurilor”, a spus Uioreanu, care cataloghează Executivul ca fiind „principial şi corect.”
Deputatul PD-L, Daniel Buda, se arăta ieri dezamăgit de „ipocrizia” social-democraţilor. „Este foarte clar, e unica posibilitate, având în vedere că după un vot negativ pentru ordonanţă, a doua zi Guvernul poate emite o alta. Deci sunt ipocriţi atunci când spun că se mai gândesc dacă vor sprijini moţiunea de cenzură”, a afirmat Buda. Conform acestuia, aşa cum PD-L are dreptul de a folosi „arma” moţiunii de cenzură, la fel sunt şi sindicatele, libere să aprecieze ce este necesar să facă în propriul beneficiu.
 

Deputatul din Câmpia Transilvaniei

Publicatia

Pagina

Rating

Ziua de Cluj 9 (0).

 

 

vor candida Vasile Soporan (PSD), Cristian Haiduc (PD-L), Avram Gal (PNL) şi Czika Tihamer (UDMR).
Cu cinci primării câştigate şi 23,2% din voturile politice exprimate la alegerile locale din 1 iunie, la care se lipesc cele 1,4 procente ale conservatorilor, social-democraţii s-au aflat pe o fragilă poziţie întâi în acest colegiu. Democrat-liberalii, în schimb, au câştigat în iunie tot cinci primării şi au fost sprijiniţi politic de 21,5% din electoratul acestui colegiu.Cu un scor de aproape două ori mai mic decât al social-democraţilor, PNL controlează două primării şi beneficiază de 12,1 procente câştigate în iunie, la care vor adăuga scorul de aproape 1% al ţărăniştilor din acelaşi colegiu. Liberalii clujeni vor fi reprezentaţi în Colegiul 7 de fostul candidat al Forţei Democrate pentru Primăria municipiului Câmpia Turzii la alegerile locale, Avram Gal. „în urma fuziunii dintre Forţa Democrată şi PNL s-a decis ca eu să fiu candidatul în acest colegiu. Au contat rezultatele bune obţinute de mine în alegerile locale, unde m-am situat pe poziţia secundă în lupta pentru Primăria Câmpia Turzii. Apoi, prin schimbarea sistemului de vot şi trecerea la sistemul uninominal este de aşteptat ca tinerii politicieni să fie votaţi pentru a schimba lucrurile în România”, a declarat Avram Gal, consilier local în municipiul Câmpia Turzii. Gal a precizat că are un sondaj care arată că se situează pe prima poziţie între candidaţii din colegiu. „Ba chiar în municipiul Câmpia Turzii sunt cotat la peste 50% din intenţia de vot. în comunele din colegiu am noroc de Marius Nicoară, care este extrem de apreciat şi respectat”, susţine Gal. Prioritar pentru consilierul local, în ipoteza în care va accede în Parlament, va fi subiectul creşterii pensiilor pentru cei care au lucrat în fostele CAP-uri. „Pensia pentru persoanele care au lucrat la CAP-uri trebuie să ajungă la 600-800 de lei. O altă problemă pe care voi încerca să o rezolv va fi cea a subvenţionării laptelui, la fel cum se practică în Ungaria ori în alte ţări ale UE”, a conchis Gal.

 

Şansele personajelor în căutarea unui Parlament

Publicatia

Pagina

Rating

Foaia Transilvana 1, 8-9 (0).

 

 

Înainte să depindă de factori precum construcţia de imagine din cadrul campaniei electorale, ori de anevoiosul proces de redistribuiri, inerent actualului sistem de vot uninominal, candidaţii clujeni pentru alegerile generale de peste o lună depind de votul politic, adică de rezultatul obţinut de fiecare partid în parte, la scrutinul local din luna iunie. Astfel, votul pentru consiliul judeţean poate reprezenta un punct de pornire în ceea ce priveşte şansa fiecărui candidat de a cuceri colegiul în care luptă. Şansă care, după cum se vede şi mai jos, e în mare măsură de partea democrat-liberalilor. Care ar doborî nu doar municipiul Cluj-Napoca (patru deputaţi şi doi senatori), ci şi alte două colegii de deputaţi şi unul de senator. PNL ar aduce în legislativ doi deputaţi şi un senator, iar PSD şi UDMR numai cîte un deputat.

Camera Deputaţilor
Colegiul 5 (Gherla)
Horea Uioreanu (PNL), actualmente deputat şi fost membru în comisia de delimitare a colegiilor, pare că şi-a făcut datoria, din moment ce poate cîştiga cele mai multe voturi în acest colegiu. Mai jos se clasează fostul senator Iuliu Păcurariu (PD-L) şi social-democratul Ilarie Ivan.
Colegiul 6 (Dej):
Marius Mânzat (PNL), ales consilier judeţean în luna iunie, ar putea avea şi el sorţi de izbîndă în zona în care candidează. La diferenţe destul de mici, în urma sa se plasează însă Cornel Itu (PSD) şi Adrian Hetea (PD-L), şi ei consilieri judeţeni.
Colegiul 7 (Câmpia Turzii):
Vasile Soporan (PSD), originar din Câmpia Turzii, a reuşit să obţină, cînd a candidat pentru preşedinţia consiliului judeţean, 27% din voturile electoratului din zonă, iar partidul său 26%. UDMR cu Czika Tihamer şi PD-L cu Cristian Haiduc ar putea ocupa următoarele două locuri.
Colegiul 8 (Turda):
Vasile Miclăuş (PD-L) a mai fost membru al parlamentului, din partea PUNR, dar asta nu înseamnă că nu poate să mai obţină un mandat, pe lista democrat-liberalilor. Totuşi, la o diferenţă prea mică în spatele său e liberalul Virgil Pop, urmat de Ucu Faur de la PSD.
Colegiul 9 (zona de munte):
Minodora Luca (PD-L) ar putea schimba toţi anii în care a deţinut funcţia de primar al comunei Băişoara pe un prim mandat în Camera Deputaţilor, avînd în vedere şansele cu care e cotat partidul său în zonă. Cu circa zece procente mai puţin au PNL (pentru care concurează Dacian Loi) şi, mai jos, PSD (cu Iosif Zăgrean).
Colegiul 10 (Huedin):
Mate Andras Levente (UDMR) e, pe baza rezultatelor alegerilor din iunie, singurul reprezentant al Uniunii care ar ajunge în viitorul legislativ, ba chiar pentru a doua oară. PD-L e următorul în topul şanselor, cu Iulian Morar, şeful Direcţiei Silvice.
Colegiul 3 (nord-estul judeţului):
Marius Nicoară (PNL) a dobîndit cele mai multe voturi pentru preşedinţia CJ, în zona în care candidează şi s-ar putea ca, de această dată, candidatura pentru un loc de senator să-i aducă mai mult noroc. El ar fi urmat, în clasament, de social-democratul Vasile Puşcaş şi de Gheorghe Benea (PD-L).
Colegiul 4 (sud-vestul judeţului):
Tudor Ştefănie (PD-L), primarul municipiului Turda, e cotat şi el cu şanse mari în colegiu, partidul său distanţîndu-se considerabil de celelalte la alegerile din iunie. Actualul deputat Mircea Puşcă (PNL) şi consilierul local PSD Alexandru Cordoş ar ocupa următoarele două locuri.
Camera Deputaţilor

Colegiul 1 (Mănăştur - parţial, Grigorescu, Centru-parţial):
Mircia Giurgiu (PD-L), proaspăt intrat în partid, ar putea colora primul din cele trei colegii de deputaţi în portocaliu. Giurgiu a intrat în parlament în 2004, pe listele PRM, după care a devenit independent. În colegiu, se bate cu Matis Jeno (UDMR), Sebastian Moga (PNL) şi Teodor Pop Puşcaş (PSD).
Colegiul 2 (Zorilor, Mănăştur - parţial, Centru - parţial):
Daniel Buda (PD-L) are cele mai mari şanse în colegiul 2, cîştigînd astfel al doilea mandat de deputat. În ordinea votului de la locale, l-ar urma proaspătul liberal Horea Dan, fostul consilier local al UDMR, Bianka Szenczi, şi avocata Laura Pop, de la social-democraţi.
Colegiul 3 (Centru - parţial, Gheorgheni):
Petru Călian (PD-L) poate intra şi el pentru a doua oară în Parlament după ce, în 2004, a fost ales pe listele PRM, iar apoi a trecut la conservatori. Formaţiunile din care fac parte ceilalţi contracandidaţi din colegiu - UDMR cu Csoma Botond, PNL cu Ioan Petran şi PSD cu Mircea Jorj - au obţinut sub 20% la locale în circumscripţiile respective.
Colegiul 4 (Mărăşti, Gară, b-dul Muncii):
Adrian Gurzău (PD-L), unul din cei mai tineri candidaţi, îşi încearcă şi el norocul pentru al doilea mandat, după ce, pentru o scurtă perioadă în 2005, l-a înlocuit pe Emil Boc în Cameră. Îl urmează, destul de departe, Boros Janos (UDMR), medicul liberal Mircea Căpuşan şi fostul consilier judeţean PSD Virgil Pop.
Senat Colegiul 1 (Zorilor, Mănăştur, Grigorescu, Centru - parţial):
Mihail Hărdău (PD-L), fost ministru al Educaţiei, nu a ocupat, pînă acum, vreo funcţie în legislativ, însă şansa lui pot fi alegerile din această toamnă. Ce-i drept, la redistribuiri, şi Molnos Lajos de la UDMR sau Aurel Neţin de la PNL ar putea avea succes.
Colegiul 2 (Mărăşti, Gheorgheni, Centru - parţial, Gara, b-dul Muncii):
Şerban Rădulescu (PD-L) e şi el în cărţi pentru cîştigarea unui colegiu de senator, deşi partidul a avut un scor tot la limita a 50%. Asta înseamnă că, la distribuiri, acesta poate fi întrecut de senatorul UDMR Eckstein-Kovacs Peter ori de secretarul de stat Lucia Morariu, de la PNL.

PD-L a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului
Moţiune de rămas bun

Publicatia

Pagina

Rating

Informatia de Cluj 1 si 3 (0).

 

 

Moţiunea de cenzură depusă de PD-L are denumirea „Educaţia rămâne, Guvernul pleacă” şi a fost semnată de 132 de parlamentari. Celor din PD-L li s-au mai adăugat parlamentarii PRM şi cei din grupul minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară. În textul moţiunii se susţine că premierul Călin Popescu Tăriceanu ar încerca să „învrăjbească cetăţenii împotriva profesorilor”, dar sunt reluate şi acuzaţiile mai vechi privind o presupusă distribuire a fondurilor către „clientela politică”.
Moţiunea va fi supusă la vot pe 10 noiembrie, cu doar 20 de zile înainte de alegerile generale. Politicienii clujeni consideră şi ei că demersul PD-L este inutil. Senatorul UDMR Eckstein-Kovacs Peter consideră că moţiunea este prea târzie. „E în mod vădit o acţiune electorală. PD-L a avut la dispoziţie măcar ultimii doi ani pentru a depune o moţiune. Acum e tardivă”, a afirmat Eckstein. Parlamentarul clujean nu dă şanse de reuşită demersului democraţilor: „Parlamentul acesta şi-a mâncat deja pâinea şi intră în hibernare. Nici măcar cvorum nu va fi”, spune senatorul UDMR, aluzie la faptul că majoritatea parlamentarilor sunt cuprinşi de febra alegerilor şi stau mereu în colegiile în care candidează.Deputatul PD-L Daniel Buda crede în schimb că nu este vorba de un demers târziu, atâta vreme cât Parlamentul e în funcţie. El foloseşte din nou remarcile anti-PSD. „Nu pot să nu remarc totuşi duplicitatea PSD care se afişează apărătorul profesorilor şi totuşi nu semnează moţiunea. Greu de înţeles”, consideră deputatul democrat. Buda consideră că prin votul pentru moţiune, partidele îşi vor arăta poziţia faţă de subiectul salariilor. „E o chestiune de responsabilitate a formaţiunilor politice, dar şi individuală. Oricum, noi nu am iniţiat moţiunea în scop electoral, ci din consecvenţă”, a declarat Buda.În replică, deputatul PSD Vasile Puşcaş respinge acuzele aduse de deputatul democrat. „Oare nu cei din PD-L sunt ipocriţii? Noi propunem să convocăm Parlamentul ca să anulăm ordonanţa care amână legea salariilor. Tema salarizării e una predilect socială. Nu trebuie transformată într-o luptă pentru putere. Ar trebui ca toate partidele de opoziţie să penalizeze acest Guvern ilegitim. Ilegitim pentru că a nesocotit o lege dată de Parlament, adică de instituţia care dă Guvernului legitimitatea”, a afirmat Puşcaş. Colegul său, deputatul PSD Vasile Soporan, susţine chiar că nu a văzut moţiunea, că nu i-a fost prezentată de nimeni şi nici nu a făcut apel la el cineva din PD-L, pentru a-l convinge să semneze documentul. „Această moţiune are caracter strict electoral. PSD vrea să facă demersuri concrete ca salariile să se majoreze. Să fim corecţi, PD-L să facă apel la votul parlamentarilor pe un lucru concret, nu pe o dorinţă”, a declarat Soporan.
Preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, consideră gestul democraţilor ca fiind unul aşteptat şi motivat de încercarea de a atrage voturi. „Aleargă disperaţi după putere. De acum toate gesturile lor sunt electorale. E greu de ştiut care sunt şansele moţiunii sau chiar ale demersului PSD de anulare în Parlament a ordonanţei de urgenţă. Totul este posibil”, a conchis Nicoară.
 

Cartierul Oser a fost inaugurat ieri

Publicatia

Pagina

Rating

Faclia de Cluj 1 (0).

 

 

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a inminat ieri, cheile proprietarilor locuintelor din cartierul Oser. La inaugurare au fost prezenti si cei doi viceprimari Sorin Apostu si Laszlo Attila, dar si consilieri locali din partea PSD, PD-L, si PNL. "Este o investitie exclusiva din banii clujenilor, carora le multumesc pentru faptul ca si-au platit taxele si impozitele si avem bani sa construim aceste locuinte. Este o zi in care, poate, fiecare din cei 271 de chiriasi incep o viata noua. Este primul cartier construit la Cluj dupa ‘89 si primul din Romania construit din bani publici", a spus Emil Boc.Ansamblul de locuinte contine 25 de blocuri, 271 de apartamente, din care 186 sint apartamente cu o camera si 85 cu doua camere. Suprafata unui apartament cu o camera este de 38, 66 mp, iar a unui apartament cu doua camere este de 52,92 mp. De asemenea, cartierul mai cuprinde locuri de joaca, locuri de parcare, puncte gospodaresti, o gradinita si un cabinet medical. Din cele 271 de apartamente, 50 au fost oferite tinerilor, 70 celor evacuati din casele nationalizate si 151 au fost oferite celor din lista generala. Valoarea investitiei se ridica la 54.265.322,91 de lei. Prima persoana careia i-a fost inminata cheia se numeste Maria Magdalena Pap si ieri si-a sarbatorit ziua de nastere. La implinirea virstei de 61 de ani, noua proprietara a declarat pentru "Faclia ca" este foarte fericita pentru "cadoul" primit.
 

Plenul Consiliului Judetean a adoptat ieri actul constitutiv al Zonei Metropolitane: Valentin Cuibus: "Masina de vot PD-L - UDMR - PRM a functionat din nou"

Publicatia

Pagina

Rating

Faclia de Cluj 1 si 16 (0).

 

 

Alianta existenta in cadrul Consiliului Judetean, PD-L - UDMR - PRM a reusit din nou sa isi impuna punctul de vedere in plenul deliberativului. Desi Comisia de Patrimoniu din cadrul CJ nu si-a dat avizul in privinta actului constitutiv si al Statutului Zonei Metropolitane (ZM), proiectul cu pricina a fost adoptat cu 23 de voturi pentru, 7 impotriva si o abtinere. Amendamentele PSD, formulate, dupa model european si in asentimentul rezolutiei adoptate in cadrul intilnirii de la Gilau - la care au participat primarii celor 19 comune invitate sa faca parte din ZM – au fost respinse in totalul dispret fata de vointa celor 19 edili.Cu toate impotrivirile reprezentantilor PSD si PNL, plenul Consiliului Judetean a adoptat, ieri, actul constitutiv al Zonei Metropolitane, precum si statutul acesteia, desi presedintele Comisiei de Patrimoniu, Mihaela Rozor, a anuntat in preambulul dezbaterii faptul ca cele doua puncte ale proiectului au primit aviz negativ din partea comisiei. De asemenea, PSD a formulat trei amendamente, respectiv in privinta sediului Asociatiei ZM, al conducerii si al reprezentarii administratiilor locale componente, in cadrul acesteia. „Propunem ca sediul Asociatiei Zona Metropolitana sa fie la Consiliul Judetean si nu la Primaria Cluj-Napoca. De asemenea, propunem ca presedintia Consiliului de Administratie si cea a Consiliului Director sa fie detinuta de fiecare administratie, cite sase luni, prin rotatie, in ordine alfabetica. Mai propunem ca fiecare comuna sa aiba cite doi reprezentanti in AGA", a spus Rozor. Pozitia PD-L a fost expusa de consilierul Iuliu Pacurar, care a incercat sa minimalizeze importanta reprezentativitatii administratiilor locale in cadrul AZM. Cele trei amendamente au fost respinse cu 19 voturi impotriva, 11 pentru, 20 de voturi impotriva, 10 pentru si 20 de voturi impotriva si 11 pentru. „Masina de vot a functionat din nou. Toate propunerile pe care le-am facut au fost respinse, desi ele apartineau, practic, tuturor celor 19 primari - care s-au intilnit la Gilau, la sfirsitul saptaminii trecute, pentru a discuta aceasta problema -, indiferent de culoarea lor politica. Practic, niciunul nu este de acord cu ideea unei ponderi determinante detinuta de municipiul Cluj-Napoca si a unei conduceri din partea municipiului Cluj-Napoca fara ca ei sa poata sa aiba un cuvint important de spus in privinta proiectelor care vor fi alese spre a fi finantate", afirma liderul de grup al consilierilor PSD, Valentin Cuibus. Acesta precizeaza ca decizia finala va apartine consiliilor locale din cele 19 comune, carora le revine sarcina de a decide participarea in aceasta asociere. „Eu imi pastrez parerea exprimata in plen, respectiv faptul ca trebuie sa se gaseasca o alta varianta de reprezentare, pentru ca cea pe care se doreste sa se mearga nu este corecta. Ar trebui sa fie cite o persoana din fiecare unitate administrativa – asa cum este in foarte multe tari -, urmata de o conducere, bineinteles pastrind dimensiunile, precum cea a Parlamentului European, unde fiecare tara detine presedintia sase luni de zile. Practic, toata structura ar trebui gindita pe modelul structurilor europene, si nu a celor din Romania, sau a celor balcanice. Trebuie gindita o alta structura, care sa nu ridice semne de intrebare din partea consiliilor locale, sau din partea primarilor in functie", considera Cuibus. Potrivit acestuia, unii dintre primari „deja isi schimba punctul de vedere sub presiunea conducerii judetene, dar asta nu rezolva lucrurile. La un moment dat, primarul PD-L din Floresti a fost clar impotriva unei astfel de variante. Zona Metropolitana trebuie dezvoltata pe un teritoriu corespunzator, nu pe o singura directie si nu tinind cont numai de comunele pe ai caror primari poti sa ii convingi. Nu asta e rezolvarea", subliniaza consilierul PSD. In opinia acestuia, „din cauza incapatinarii PD-L de a detine controlul, exista pericolul de a nu se realiza Zona Metropolitana sau de a nu se realiza ceea ce ar trebui sa fie ZM. Zona Metropolitana se poate realiza doar cu participarea tuturor acestor comune, dar trebuie sa existe o negociere, nu sa incerci sa-ti impui punctul de vedere", subliniaza Cuibus.

 

 

EXCLUSIV: Comunele invitate in metropola Clujului se razvratesc

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Un grup de primari si reprezentanti ai zece comune invitate sa adere la zona metropolitana au decis sa solicite tuturor administratiilor locale cuprinse in proiect sa adopte un punct de vedere comun asupra statutului viitoarei asociatii. Printre comunele care s-au “razvratit” impotriva deciziei CJ si CL Cluj-Napoca se numara Gilau, Apahida, Sanpaul si Chinteni.De mentionat ca in sedinta CJ Cluj de la orele 13.00 consilierii vor decide asupra aderarii la proiect, si trebuie sa-si dea votul pentru statutul zonei metropolitane. Liderii PSD si PNL Cluj au precizat in repetate randuri ca se pronunta pentru o alta forma de reprezentare decat cea propusa de primaria Cluj-Napoca. In proiectul zonei metropolitane sunt cuprinse (invitate sa adere) 19 comune, dintre care sapte sunt conduse de primari PD-L si restul PSD, PNL si UDMR.
 

Directori noi si vechi la subordonatele CJ

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Consilierii judeteni au aprobat astazi noua componenta a consiliilor de administratie ale institutiilor aflate in subordinea sau autoritatea Consiliului Judetean (CJ) Cluj. Conform noului altgoritm, rezultat ca urmare a alegerilor din iunie, consiliile de administratie ale societatilor comerciale din subordinea CJ Cluj vor fi formate din cate patru reprezentanti ai PD-L, doi ai PSD, si cate unul din partea PRM, PNL si UDMR.In cazul regiilor autonome, PD-L are trei reprezentanti, PSD unul si PNL, unul. La RAADPP, pentru functia de director PD-L l-a nominalizat pe Mircea Avram, la RADJ, pe Eugen Cadar, la Aeroport ramane David Ciceo. De notat ca la doua din societatile comerciale, TETAROM si Compania de Apa Somes, in consiliul de administratie printre nominalizatii PD-L se numara si actualii directori generali, Viorel Gavrea si Dorin Ceataras, actualul director general al societatii.Noii directori de la Centrul Agro-Transilvania si Univers T vor fi alesi dintre membrii consiliului de administratie, din care directorii generali nu mai fac parte. Mai mult, Brandusa Chioreanu a fost nominalizata de PD-L ca viitor director general.
Tot astazi, Cornel Itu, consilier judetean PSD, a fost desemnat ca noul reprezentant al Consiliului Judetean in AGA la Tetarom pentru alegerea directorului general.

Buda acuza PSD de ipocrizie

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Deputatul PD-L de Cluj, Daniel Buda, acuza de ipocrizie PSD-ul si pe presedintele acestui partid, Mircea Geoana. Buda considera ca refuzul PSD de a se alatura demersului initiat de PD-L privind sustinerea si depunerea motiunii de cenzura intitulata "Educatia ramane. Guvernul pleaca", este rezultatul complicitatii cu PNL."Aceasta atitudine a PSD ne indreptateste sa credem ca demersul initial de sustinere a legii de majorare a salariilor profesorilor nu a fost decat unul pur electoral, atata vreme cat intentia PSD nu este majorarea cu adevarat a salariilor celor care - prin efortul lor la catedra - pregatesc viitorul t?rii", a afirmat Buda.
 

 

Deputatul din Campia Transilvaniei

Publicatia

Pagina

Rating

Time4News Articol cules via internet (0).

 

 

Colegiul 7 din judetul Cluj cuprinde Campia Turzii si alte 15 comune si anume: Bontida, Buza, Caianu, Camarasu, Catina, Ceanu Mare, Frata, Geaca, Jucu, Mociu, Palatca, Sic, Suatu, Tritenii de Jos si Viisoara. In acest colegiu candideaza reprezentanti ai partidelor PSD, PD-L, PNL si UDMR. Pentru un loc in Camera Deputatilor, in colegiul 7 din Cluj au intrat in cursa electorala urmatorii candidati: Vasile Soporan (PSD), Cristian Haiduc (PD-L), Avram Gal (PNL) si Czika Tihamer (UDMR). Alegerile parlamentare din acest an vor avea loc in data de 30 noiembrie cand clujenii vor decide cine ii va reprezenta in Senat si Camera Deputatilor.

 

 

 

TREND COMMUNICATION 3 Ciresilor St., Cluj Napoca, 400487, tel/fax:0264-432.911,

Email: office@trendcommunication.ro

www.trendcommunication.ro