NEWSLETTER  15 octombrie 2008

- Ştiri locale şi regionale -

 

 

 

 

 

 

 

 

        I. Ştiri locale

 

 

Rolul deputaţilor se va schimba semnificativ după introducerea votului uninominal, susţin reprezentanţii PNL

ştire cu caracter  tematic

Pentru vizualiare click pe foto

-

1min 30s

Antena1 Cluj (16:00)

    Horea Dan, membru PNL: ’’Deputatul poate interveni într-o şedinţă de consiliu local,să pună această problemă pe ordinea de zi. Şi pe de altă parte, dacă nu sunt fondurile necesare să se lupte...cu cei care sunt la guvernare să aducă fonduri guvernamentale’’

   Liberalii propun soluţii şi pentru locurile de parcare ale blocurilor ce se vor construi sau care au fost deja construite: ’’Din cunoştiinţele pe care le am eu, aceste soluţii se practică deja în Europa şi chiar şi în România, în Timişoara. Există aşa-zisele parcări verzi, în care există acele dale speciale printre care creşte iarba’’ (Sebastian Moga, membru PNL)

 

 

 

 

          II. Emisiuni locale

 

 

 

AlphaTV - Pionii Zilei

Invitaţi:Ioan Petran, consilier judeţean PNL, şi Silviu Mănăstire, director editorialist ''Gardianul''

                                                  Tema: ''Războiul uninominalului loveşte Clujul''

-          Interesul cetăţenilor faţă de votul uninominal şi cât de informaţi sunt aceştia: Ioan Petran va începe o acţiune de informare a cetăţenilor din colegiul în care candidează aspura modului de votare. Această acţiune poate fi interpretată de către presă şi adversari ca fiind un start furat al campaniei electorale

-          Ioan Petran vorbeşte despre viaţa sa personală, hobby-urile acestuia şi activitatea ca profesor universitar: ’’Cred că sunt segmente din electorat care vor analiza şi această latură, cred că statutul profesional şi familial sunt factori importanţi care vor cântări la aceste alegeri, mai ales fiind vorba despre persoane, despre votul uninominal’’

-          Discuţii despre presă şi relaţia politcianului cu aceasta. În politică imaginea nu coincide cu realitatea, mass-media este cea care formează imaginea, sunt formatorii de opinie.

-          Problemele din colegiul în care candidează invitatul: traficul greoi din zona Nicolae Titulescu şi în consecinţă starea deteriorată a drumurilor: dacă există bună-credinţă aceste probleme pot fi rezolvate în colaborare cu autorităţile locale

-          Comunicarea dintre autorităţi şi cetăţeni. Un exemplu bun este dat de Silviu Mănăstire care vorbeşte despre audienţele ţinute de Emil Boc la începutul primului său mandat de primar când a aflat că unii cetăţeni au probleme nerezolvate de 12 ani. Invitatul este de părere  că votul uninominal va face o schimbare în bine iar cominicare între cetăţean şi alesul său va fi una mai eficientă.

-          Aşteptările invitatului în viitorul apropiat: ’’Aştept să vină alegerile să le câştig în colegiul 3, asta pe termen scurt, pe termen lung, dacă voi fi ales, să pot să-mi pun în practică proiectele’’- Ioan Petran