SINTEZA ZILEI

 

Stiri despre

PNL CLUJ

Alţi actori, în raport cu PNL Cluj

 

   OCTOMBRIE 04 - 2008

Au aparut 6 stiri despre  PNL Cluj si membrii partidului.

 

 

 

 

Ştiri despre PNL Cluj

 

Vendetă imobiliară între Nicoară si Tise

Publicatia

Pagina

Rating

Ziua de Cluj 1 si 3 (0).

 

 

Actualul si fostul presedinte al Consiliului Judetean Cluj s-au certat în direct la TV. Cei doi si-au aruncat cuvinte grele si acuzatii de domeniul penalului, din care nu lipsesc “mafia” sau “spaga”. Demisia arhitectului Radu Spânu, cel mai vechi functionar public din institutia Consiliului Judetean, a declansat un adevărat război între fostul si actualul presedinte al institutiei, Marius Nicoară (PNL), respectiv Alin Tise (PD-L). Cei doi si-au adus în direct acuze grave într-o emisiune a unui post TV local, difuzată joi. Arhitectul Spânu a declarat pentru ZIUA de Cluj că a demisionat pentru că noul presedinte nu l-ar mai fi dorit în functiea de arhitec sef al judetului. Radu Spânu nu mai este angajatul Consiliului Judetean, începând cu data de 1 octombrie. Demisia sa a stârnit polemici aprinse la emisiunea unui post local de televiziune. Fostul presedinte al Consiliului Judetean, liberalul Marius Nicoară, a sustinut că plecarea lui Spânu va produce o extindere a “mafiei portocalii” la nivel judetean. “Domnul Spânu a fost constrâns să demisioneze. De acum, mafia portocalie care s-a născut în Primăria Cluj-Napoca se va extinde ca o ciumă si la nivelul Consiliului Judetean”, a răspuns Nicoară la întrebarea legată de motivul demisiei lui Spânu. Fostul presedinte a adăugat că a atentionat clujenii în mai multe rânduri cu privire la spăgile imobiliare care s-ar da în Primărie pentru ca anumite proiecte să obtină avize favorabile si autorizatii de construire. “Cât am fost presedinte al Consiliului Judetean eu nu am primit nici o sesizare privind activitatea domnului Spânu. Nu a venit nimeni să-mi spună că i s-a cerut spagă, asa cum se întâmplă la Primărie, unde pentru avizul unui bloc se ia spagă câte un etaj sau câte un apartament. Unde mai pui că si acel bloc se construieste apoi ilegal”, a comentat telefonic Nicoară în cadrul emisiuneii în care era invitat Alin Tise. Acesta din urmă i-a sugerat lui Nicoară să se abtină de la comentarii moralizatoare. “Nu e domnul Nicoară în măsură să dea directive si sarcini, să vorbească de morală. Mai bine să ne spună cum a fost posibil să aprobe un mall în curtea unui spital”, a sustinut Alin Tise. Presedintele a explicat că demisia a fost optiunea lui Spânu si a precizat că deocamdată nu s-a arătat nimeni interesat să-i preia locul. Conform legislatiei, ar urma să se organizeze la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor un nou concurs pentru ocuparea postului de arhitect sef, al cărui interimat va fi asigurat de Georgeta Floca, seful Serviciului de Urbanism din cadrul Consiliului Judetean Cluj.

 

 

 

 

 

Ştiri despre alţi actori, în raport cu PNL Cluj

 

Cine se bate pentru Primaria Huedin

Publicatia

Pagina

Rating

Faclia de Cluj 1 si 11 (0).

 

 

PSD si-a prezentat ieri candidatul la Primaria orasului Huedin, in persoana lui Vasile Badiu. El a fost membru PSDR, incepand cu anul 2000, iar apoi al PSD-dupa fuziunea acestuia cu PDSR-ul pana in 2006, cand a oarasit partidul pentru a sxe inscrie in PNL.

 

Candidaţii, în pole-position pentru parlamentare

Publicatia

Pagina

Rating

Gazeta de Cluj 6-9 (0).

 

 

 

 

 

Liberalii au decis că Aurel Neţin, fostul secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor este candidatul ideal pentru colegiul senatorial numărul 1. Însă, deşi având parte de ,,popularitate” la nivel naţional, la nivel local, practic, Neţin este un anonim. PNL face din nou greşeala de a arunca în cursa electorală o persoană puţin cunoscută, cum a fost şi cazul lui Manuel Chira, candidatul PNL pentru primăria municipiului Cluj-Napoca. Aurel Neţin a a lăsat vacant postul de Secretar de Stat pentru Tehnologia Informaţiei la MCTI în luna iunie a acestui an pentru a deveni country manager la Lenovo România, Lenovo fiind o companie chineză care produce calculatoare.Mihail Hărdău, preşedintele PD-L Cluj-Napoca şi-a rezervat acest colegiu pentru a candida pentru Senat. Fost ministru al Educaţiei în perioada 2005-2007, Hărdău este cotat cu cele mai mari şanse de a câştiga un mandat de senator în acest colegiu. Liberalii au desemnat  colegiul senatorial numarul 2, o femeie, pe Lucia Morariu, secretarul de stat pentru Turism. Morariu a ocupat, până în 2007, funcţia de director general al companiei de turism EXIMTUR. Aceasta a fost inspector teritorial turism pentru judeţul Cluj, ocupând, de asemenea, şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România în perioada 2004-2006.Cel mai disputat colegiu senatorial este colegiul numărul 3. Bătălia se va da între Marius Nicoară, Vasile Puşcaş, Gheorghe Benea şi Peto Sigismund. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi lider al PNL Cluj, Marius Nicoară este decis să renunţe la funcţia de consilier judeţean pentru cea de senator. Marius Nicoară este unul dintre cei mai bogaţi politicieni clujeni, fiind astfel de aşteptat ca acesta să aibă una dintre cele mai costisitoare campanii electorale. Pentru colegiul numerul 4, actualul deputat PNL, Mircea Puşcă vrea să schimbe Camera Deputaţilor cu Senatul României. În prezent, Puşcă este membru a două comisii din cadrul Parlamentului, Comisia Parlamentului României pentru Integrare Europeană şi Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului României. In ceea ce priveste colegiile deputatilor, la numarul 3, liberalii l-au desemnat pe unul dintre vicepreşedinţii partidului, Ioan Petran pentru a candida pentru un mandat de deputat. Pe lângă faptul că este consilier judeţean în CJ Cluj, Petran mai ocupă şi funcţia de inspector şef-adjunct la ISC Cluj. Totodată, acesta este conferenţiar universitar în cadrul Institutului de Politehnică din Cluj-Napoca. O altă bătălie acerbă se va da în colegiul nr.5. Aici se vor confrunta Horea Uioreanu, Iuliu Păcurariu, Ivan Ilarie şi Foldor Zoltan. Preşedintele PNL Cluj-Napoca, actualul deputat Horea Uioreanu a ales din nou calea deputăţiei. Uioreanu este cel mai controversat politician clujean, fiind implicat în multe afaceri mai puţin ,,ortodoxe” împreună cu liberalul Mircea Chertes. La numarul 7, fost preşedinte al PNŢCD Câmpia Turzii, fost lider al PLD Câmpia Turzii, şi fost preşedinte al Forţei Democrate din Câmpia Turzii, Avram Gal este, în prezent, membru al PNL, aflându-se la cel de al optulea partid politic. Acesta este susţinut în cursa electorală pentru Camera Deputaţilor de filiala PNG-CD din Câmpia Turzii. Liberalii l-au înscris în cursa electorală pe fostul consilier judeţean, Virgil Pop, care în virtutea înţelegerii dintre PNL şi PNŢCD, va fi susţinut de organizaţia PNŢCD din municipiul Turda, pentru colegiul cu numarul 8. Consilierul judeţean, Marius Bălaj va încerca să obţină un mandat de deputat în acest colegiu. Bălaj este de profesie economist, pentru colegiul numarul 9.

 

 

,,Garantez o competiţie fair-play”

Publicatia

Pagina

Rating

Gazeta de Cluj 10 (0).

 

 

,,Susţine că spre deosebire de celelalte două mari programe de guvernare, cel al PSD şi PNL, programul de guvernare al PDL este mai realist, adică, mult mai apropiat de posibilităţile reale care există în următorii patru ani de zile.” În opinia sa, spiritul organizatoric, perseverenţa şi rezultatele pe care le-a obţinut în activitatea profesională îl recomandă pentru un mandat de senator. Despre obiectivele sale în cazul în care va câştiga un mandat de parlamentar, dar şi despre alte subiecte a acceptat să vorbească în cadrul unui interviu acordat Gazetei, Gheorghe Benea, candidatul PDL pentru colegiul senatorial 3 din care fac parte localităţile Dej, Gherla şi Câmpia Turzii.


Gazeta: Ce părere aveţi despre contracandidaţii dumneavoastră, Marius Nicoară, Vasile Puşcaş şi Peto Sigismund? Care sunt atuurile dumneavoastră în faţa contracandidaţilor dumneavoastră?
Gheorghe Benea: Pe primii doi, pe domnul profesor Vasile Puşcaş şi pe domnul Nicoară îi cunosc personal, îi respect în mod deosebit, am tot respectul pentru ceea ce reprezintă dânşii, pentru ceea ce reprezintă domnul profesor Puşcaş în mediul universitar, în mediul de relaţii cu comunitatea europeană. Pentru ceea ce îl reprezintă domnul Nicoară în mediul de afaceri şi nu doar în cel local, ci şi în cel regional şi naţional. Pe domnul Peto îl ştiu mai puţin. Deci nu pot să mă pronunţ. Toţi au calitaţi deosebite. Drept urmare, cred că va fi o competiţie strânsă în care garantez o competiţie fair-play. Deci, spuneam şi mai devreme, că sunt un om perseverent. Am avut succese pe linie profesională. Până în prezent, peste tot pe unde am lucrat, am adus pe linie de plutire trei mari societăţi comerciale considerate foste găuri negre în economia românească, le-am reabilitat şi le-am pus pe linia de plutire, asigurând locuri de muncă oamenilor respectivi. Şi totodată, am creat condiţii şi am făcut profit pentru acţionari. Aceste atuuri, plus faptul că sunt localnic cred că mă recomandă pentru a primi voturile locuitorilor din zonă.


Gazeta: Caracterizaţi în câteva cuvinte următoarele personalităţi politice locale:

Gheorghe Benea:
Marius Nicoară: A demonstrat prin prezenţa sa în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean că ştie să administreze bine şi a făcut o treabă bună. Faptul că în alegerile din primăvară dânsul a fost bătut de candidatul nostru, domnul Alin Tişe, arată totuşi că îndepărtarea de oameni, de alegători l-a costat.
Vasile Puşcaş: Nu pot să am decât o părere foarte bună. Şi cu dânsul mă cunosc de foarte mult timp, chiar din 1996 şi am colaborat bine cu dânsul şi pe alte direcţii, nu doar pe cea politică. Dar mediul universitar, mai avansat din punctul de vedere al preocupărilor intelectuale cred că este cel care i se potriveşte cel mai bine. Pentru mine a fost o surpriză că dânsul nu a candidat la Cluj-Napoca.
Peto Sigismund: Necunoscându-l, nu pot să mă pronunţ.

Emil Boc: este un lider. Îl cunosc de mult timp, chiar de la intrarea dânsului în PD cu mulţi ani în urmă. Am colaborat mult împreună, am fost într-o perioadă şi despărţiţi. Este un lider destul de carismatic, în sensul că are replică de fiecare dată. Poate că uneori ar trebuie să ţină cont şi de latura pe care o au unii dintre ceilalţi lideri. Mă refer la un Berceanu, la un Videanu şi chiar la Blaga, în sensul de a fi mult mai realişti în unele afirmaţii.

 

 

Infrastructura închipuită din campania electorală

Publicatia

Pagina

Rating

Gazeta de Cluj 16 (0).

 

 

Partidele politice şi-au prezentat săptămâna trecută programele de guvernare. La capitolul infrastructură, de la mii de kilometri de autostradă, alţi mii de kilometri de cale ferată modernizaţi sau privatizarea Tarom până la refacerea reţelei de drumuri naţionale (aici fiind incluşi aproximativ 15.000 de kilometri de drumuri naţionale, principale şi secundare), candidaţii la funcţiile de deputat sau parlamentar se întrec în a face cea mai bună ofertă electoratului. Rămâne de văzut în ce măsură promisiunile se vor concretiza.

- Promisiunile PNL:“Elementul central al viitorului program de guvernare este infrastructura. Ne-am propus ca pentru perioada următoare, investiţiile în infrastructură să atingă 6% din produsul intern brut al României. Vrem ca prin investiţiile în infrastructură să menţinem ritmul de creştere economică şi să asigurăm, astfel, noi locuri de muncă şi salarii mai mari pentru români. De asemenea, dorim privatizarea TAROM şi concesionarea infrastructurii aeroportuare pe bază de parteneriat sector public-privat şi finanţarea unui proiect care să permită în România integrarea serviciilor de transport rutier cu cele de depozitare a mărfurilor, prin stimularea înfiinţării centrelor de colectare şi distribuţie a mărfurilor.”, se menţionează pe site-ul oficial al partidului.

- Promisiunile PD – L: “Ne propunem asigurarea circulaţiei pe 245 km din autostrada Transilvania (415 km) pe tronsoanele de la graniţă către centrul ţării, ultimele tronsoane urmând să fie finalizate în anul 2013; Separarea instituţională a activităţii de dezvoltare şi întreţinere a autostrăzilor de cea privind drumurile naţionale; Reluarea Programului de construcţie a centurilor în jurul marilor oraşe, cu prioritate a celor de pe coridoarele transeuropene, precum şi a unor variante de ocolire pentru oraşe mai mici; Refacerea reţelei de drumuri naţionale la un nivel calitativ (5.883 km drumuri europene clasele A şi B, 10.000 km drumuri naţionale, principale şi secundare), precum şi a reţelei de drumuri judeţene-10.000 km”, se menţionează pe site-ul partidului. Mai mult decât atât, la lansarea capitolului infrastructură din programul de guvernare al partidului - care a avut loc săptămânile trecute la Cluj – Teodor Stolojan, democrat-liberalul pretendent la funcţia de prim-ministru a susţinut că PD-L se angajează în a finaliza 836 de kilometri de autostrăzi, comparativ cu cei cinci realizaţi de către Guvernul Tăriceanu. În plus, fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a promis că după finalizarea celor 836 de kilometri de autostrăzi se vor începe lucrările pentru construirea altor peste 1.300 de kilometri.

– Promisiunile PSD: “În patru ani de guvernare vom construi aproximativ 1.000 km de autostrăzi, centuri ocolitoare pentru toate marile municipii, vom moderniza toate aeroporturile regionale pentru a creşte capacitatea de transport intern şi internaţional, vom susţine introducerea conceptului de zonă metropolitană pentru regenerare urbană şi dezvoltare rurală, ne propunem modernizarea a 1.000 km de cale ferată, construirea unui terminal european de containere la Galaţi-Brăila, modernizarea capacităţilor portuare la Marea Neagră şi pe Dunare, deschiderea lucrărilor la cele două poduri noi peste Dunăre (Brăila-Măcin şi Calafat-Vidin) şi Proiectarea şi realizarea parteneriatului public-privat pentru cordonul turistic Constanţa-Sulina”, se arată în oferta de guvernare a Partidului Social Democrat.
 

 

Divergenţe de opinii în Consiliului Local

Publicatia

Pagina

Rating

Gazeta de Cluj 18 (0).

 

 

Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a hotărât, în şedinţa de săptămâna trecută, să retragă 400.000 de lei din fondurile destinate centurii ocolitoare Bulevardul Muncii - Apahida şi să fie destinaţi modernizării a 100 de străzi din municipiu. De asemenea, Consiliul Local se va asocia cu Consiliul. De asemenea, Consiliul Local a aprobat rectificarea bugetară care prevede ca cei 400.000 de lei destinaţi iniţial acestei centuri ocolitoare să fie folosiţi pentru lucrări la alte drumuri, respectiv pentru modernizarea a 100 de străzi din municipiu. Această hotărâre a creat însă divergenţe de opinie între consilierii PSD şi PNL şi Emil Boc. “Nu înţeleg de ce nu s-au cheltuit aceşti bani pentru lucrările la centura ocolitoare, aşa cum era prevăzut. Eu consider că ar fi trebuit făcut tot ceea ce se putea pentru a avansa cu lucrările la acest proiect”, a declarat Remus Lăpuşan, consilier PSD. Explicaţia primarului şi a viceprimarului Sorin Apostu a fost că situaţia nu a depins numai de municipalitate, având în vedere că guvernarea PNL nu a asigurat deloc finanţare pentru centurile Clujului.Un alt proiect care a fost discutat de către consilierii locali a vizat aprobarea documentaţiei necesare demărării concursului pentru noul Plan Urbanistic General al Clujului. În şedinţă s-a decis ca pe lângă urbanişti, din comisia de evaluare vor face parte şi reprezentanţi ai fiecărui partid din Consiliul Local. Astfel, PD-L va fi reprezentat de către viceprimarul Sorin Apostu, din partea PSD a fost ales Alexandru Cordoş, din partea PNL, Steluţa Cătăniciu iar UDMR l-a ales pe viceprimarul Laszlo Attila. Administraţia locală va putea demara procedura concursului de idei pentru găsirea unei teme de proiectare a viitorului Plan Urbanistic General. Cele mai bune trei teme vor fi premiate cu 7.500 de lei, iar administraţia locală va intra cu acestea în negociere, urmând ca una singură să fie desemnată câştigătoare în funcţie de preţ şi durata de execuţie.Primarul Clujului a cerut consilierilor locali să introducă de urgenţă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre prin care să se stabilească un nou sediu pentru Regia Autonomă a Domeniului Public. Vechiul sediu se afla pe strada Avram Iancu însă a fost pierdut în instanţă deoarece a fost retrocedat. Emil Boc a propus ca noul sediu să fie în cartierul Aurel Vlaicu, pe strada Meşterul Manole, proiectul fiind acceptat în unanimitate.


 

 

 

TREND COMMUNICATION 3 Ciresilor St., Cluj Napoca, 400487, tel/fax:0264-432.911,

Email: office@trendcommunication.ro

www.trendcommunication.ro