SINTEZA ZILEI

 

Stiri despre

PNL CLUJ

Alţi actori, în raport cu PNL Cluj

 

   NOIEMBRIE 10 - 2008

In data de 10 noiembrie au aparut 13 stiri despre  PNL Cluj si membrii partidului.

 

 

 

 

Ştiri despre PNL Cluj

 

Scurtături evidente din cotidian (I)

Publicatia

Pagina

Rating

Informatia de Cluj 1 (-).

 

 

După prima săptămână de campanie electorală, la nivel local se evidenţiază democraţii lui Boc şi Buda care sunt extrem de disciplinaţi şi respectă cu stricteţe rigorile campaniei de la alegerile locale din primăvară unde PD-L-ul a luat cam tot.
Liberalii lui Nicoară sunt haotici şi caută sprijin de campanie (strategie şi mesaje electorale) în relaţiile personale. Dâncu şi social-democraţii clujeni tac şi privesc cu dispreţ spre capitală pregătind noncombaturi pentru colegiile unde au ceva şanse de câştig. Punct.La Inspectoratul Teritorial de Muncă clujean, 70 de firme au anunţat disponibilizări, unele dintre ele disponibilizări totale, anunţându-şi falimentul, altele parţiale cu încercări timide de supravieţuire.

 

Toboganele de la Metro, inaugurate de Primărie

Publicatia

Pagina

Rating

Informatia de Cluj 2 (-).

 

 

Copiii din cartierul Grigorescu mai au acum la dispoziţie un spaţiu de joacă situat la intersecţia străzilor Lacului şi 1 Decembrie 1918, inaugurat vineri în prezenţa viceprimarului Sorin Apostu. „Acest parc este o dovadă că firmele clujene se implică direct în viaţa municipiului nostru. Îi felicit pe copii pentru că ei sunt beneficiarii principali ai locului de joacă. Sperăm să colaborăm în continuare cu astfel de firme”, a declarat viceprimarul.Printre mulţimea de copiii care s-au strâns să încerce noile tobogane au fost şi cei de la grădiniţa „Mica Sirenă”. Trupa de teatru „Keep in Touch” a pregătit un moment special pentru micuţii invitaţi, care au putut să se bucure de interpretarea poveştii „Hansel şi Gretel”. Aparatura cu care a fost dotat parcul a fost achiziţionată de Metro Group, Metro Cash and Carry de la Eurocompozite Bistriţa, iar termenul de garanţie este de un an şi jumătate.„Am încercat să dăm ceva societăţii, să oferim puţină bucurie copiilor din acest cartier. Este bine ca aceştia să stea cât mai mult timp afară şi nu în faţa calculatorului”, a afirmat directorul de reprezentanţă al Metro Group, Delia Cucu. Costurile amenajării spaţiului de joacă pentru copii se ridică la 8.500 de euro, potrivit reprezentanţilor firmelor care au sponsorizat modernizarea parcului. Pe parcursul scurtei inaugurări oficiale a noului spaţiu de joacă pentru copii, părinţii şi însoţitorii copiilor au primit materiale promoţionale ale PNL, împărţite cu ocazia campaniei electorale. „Primăria face, PNL împarte afişe”, a comentat viceprimarul Sorin Apostu.
 

«PNL nu trebuie să devină un partid de masă»

Publicatia

Pagina

Rating

Foaia Transilvana 4 (0).

 

 

Deziderat. Candidatul liberal în colegiul pentru Orientul Mijlociu şi Africa vrea să păstreze „nucleul dur” al formaţiunii. Din inspector şcolar la Cluj, Mariana Stoica a ajuns parlamentar, apoi ambasador în Israel timp de şase ani. Mariana Stoica e candidatul Partidului Naţional Liberal pentru colegiul românilor din Orientul Mijlociu şi Africa. Deputat între 1996 şi 2000, a devenit ambasadorul României în Israel, timp de şase ani. Cînd s-a întors, i-a displăcut profund ce a regăsit în PD. S-a „derobat” şi s-a înscris în partidul din care a făcut parte şi familia sa. E membru al PNL Cluj din luna februarie, dar sînt mai multe ce o leagă de acest oraş: a fost ani buni profesor aici, apoi inspector şi inspector şcolar general. Destule motive ca să vrea să devină „al 15-lea parlamentar de Cluj”.De ce PNL Cluj?
- Pentru că PNL Cluj e Horea (Uioreanu, nepotul ei - n.r.). Şi pentru că domnul Tăriceanu a spus că e bine să fiu în organizaţia din Cluj, pentru că şi Clujul trebuie puţin întărit. Atunci, şi partidul ar trebui să devină un pic mai puternic şi ca tineret, şi ca femei... Să fie mai dinamic, mai prezent. Ştii ce se-ntîmplă? Eu am rămas prietenă cu foarte mulţi din fostul Partid Democrat care se regăsesc la PD-L. Nu ne-am certat, nu ne-am scuipat, dar repet: pentru că practic aproape toţi prietenii soţului meu nu mai făceau parte din PD-L, deja nu m-am mai simţit obligată să continuu pe linia aceea. Atunci, în sfîrşit m-am putut deroba şi veni la partidul din care a făcut parte şi familia mea...

Mariana Stoica, dezamăgită de PD-L

Publicatia

Pagina

Rating

Informatia de Cluj 3 (0).

 

 

Fost ambasador al României în Israel, în perioada 2000-2006, Mariana Stoica va candida în alegeri, din partea PNL, în circumscripţia electorală 43, colegiul 4, Orientul Mijlociu, Asia şi Africa. Ea susţine că a ales liberalii întrucât nu se mai regăseşte în PD-L, partid pe care a fost obligată să-l părăsească la intrarea în diplomaţie. Stoica nu a ezitat să critice „unele scăpări ale legiuitorului” în privinţa noii legi electorale. Ea susţine că 20-25% din românii din Israel nu vor putea vota. Este vorba de femeile care îngrijesc bătrâni în Israel, care, deşi stau legal acolo, cu contracte de muncă, nu au statut de rezident şi nu vor putea vota. De asemenea, Stoica s-a referit şi la româncele căsătorite cu palestinieni şi stabilite în teritoriile palestiniene, care nu pot trece în Israel să voteze, decât cu aprobare specială. Deşi ar reprezenta diaspora, Stoica nu şi-a uitat originile şi a afirmat că şi-ar dori să devină „al 15-lea parlamentar de Cluj”
 

Mariana Stoica: "La intoarcerea in tara nu am regasit PD-ul pe care l-am lasat"

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Fostul ambasador al Romaniei la Tel Aviv, Mariana Stoica, spune ca s-a inscris in PNL pentru ca, la intoarcerea in tara, nu a mai gasit PD-ul pe care il stia. „In anul 2000, cand am intrat in diplomatie, am demisionat din PD. Dupa sase ani, la revenirea in tara, nu am mai regasit PD-ul pe care l-am lasat. Consider onorant sa fiu membra PNL, mai ales ca provin dintr-o familie cu vechi afinitati taraniste si liberale. Sunt clujeanca si daca voi fi aleasa deputat voi fi, practic, un al cincisprezecelea parlamentar de Cluj”, a precizat Stoica. Ea este candidatul PNL la functia de deputat pentru zona Africa si Orientul Mijlociu. Precizam ca Mariana Stoica a fost, intre 1996 si 2000, deputat PD de Iasi. Intrarea sa in politica mare a avut loc dupa decesul sotului sau, Ioan Aurel Stoica, membru fondator al PD.
 

Mariana Stoica: „Legiuitorul a scapat din vedere cateva situatii”

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Candidatul PNL la functia de deputat in Colegiul electoral nr. 4, destinat romanilor din diaspora, crede ca legiuitorul nu a tinut cont de toate situatiile care se intalnesc in straintate."In colegiul meu, Africa si Orientul Mijlociu, problematica este eterogena, intalnim un tip de probleme cu romanii din Irak, Nigeria sau Egipt si un alt tip de probleme in Africa de Sud. Eu cunosc foarte bine problematica din Orientul Mijlociu, aici avem probleme cu femeile din teritoriile Palestiniene, care nu au dreptul sa iasa de acolo decat cu permis special, motiv pentru care vor apela la autoritatile israeliene pentru a le acorda aceste permise pentru a se putea deplasa la sectia de votare din Tel Aviv. Apoi, mai exista o scapare, care priveste femeile care lucreaza in Israel, au contract de munca legal, viza de sedere si permis de munca, dar nu au rezidenta si nu au drept sa voteze acolo. Sper sa reusim si sa rezolvam si aceasta situatie pentru ca sunt femei care lucreaza acolo chiar si 8–10 ani”, a declarat Stoica. Ea a precizat ca la scrutinul din noiembrie nu vor putea vota nici militarii romani de la bazele din Irak si Afganistan, tot din cauza ca nu au rezidenta in acele teritorii. „In acest moment, estimam ca se pot pierde 20–25% din voturile cetatenilor romani din colegiul in care candidez. Pe de alta parte, este foarte greu de precizat cati dintre cei aproximativ 70.000 de cetateni romani despre care stim acum ca se afla in Africa si Orientul Mijlociu ar putea vota. Aceasta pentru ca nu avem o baza de date privind numarul celor care au acte valabile”, a mai spus candidatul liberal.Mariana Stoica este clujeanca la origine si a fost ambasadorul Romaniei la Tel Aviv intre 2000 si 2006.

Reglementarea prostitutiei, proiect de campanie

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Candidatul PNL la functia de deputat in colegiul electoral nr. 4 destinat romanilor din diaspora, clujeanca Mariana Stoica, nu a renuntat la proiectul sau de reglementare a prostitutiei. „Este vorba de o reglementare referitoare la controlul sanatatii, in primul rand, pentru ca de eradicat nu poate fi eradicata, nu s-a reusit nicaieri acest lucru. Este nevoie de aceste reglementari pentru a crescut alarmant numarul cazurilor de SIDA si cel al copiilor nascuti cu sifilis, de aceea consider ca aceste femei trebuie sa aiba macar dreptul la controale si analize medicale gratuite. Dar cred ca cel mai important ar fi sa le gasim slujbe onorabile acestor femei, pentru ca ele ajung sa practice prostitutia pentru ca au familii de intretinut si nu stiu sa-si gaseasca alte ocupatii”, a precizat Stoica.
In legislatura 1996-2000, Mariana Stoica a detinut functia de deputat si a initiat un proiect de lege privind legalizarea si controlul prostitutiei, proiect ramas nefinalizat. Ea a declarat  pentru citynews.ro ca va relua acest proiect indiferent daca va fi sau nu aleasa, dar cu corecturile impuse de modificarea legislatiei in ultimii zece ani si noile prevederi impuse de UE. Candidatul liberal a mai anuntat ca, impreuna cu ONG-urile cu care a mai lucrat, va demara o campanie de informare cu privire la asa-numitele companii de recrutare de personal. „Sunt companii care sub pretextul angajarii de dansatoare, cantarete, practica un adevarat trafic de persoane, tinerele le cad prada si se ajunge la sechestrare si obligarea lor sa practice prostitutia. Pentru a combate acest fenomen este nevoie de o campanie foarte serioasa de inforare mai ales in randul tinerelor fete”, a mai spus Stoica.
 

 

BEC da dreptate PNL, primarul continua cu amenzile

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Biroul Electoral Central (BEC) a confirmat decizia Biroului Electoral Judetean (BEJ) Cluj privind legalitatea afisajului electoral realizat de PNL pe stalpii apartinand Electrica in municipiul Gherla. Decizia BEC este urmare a contestatiei depuse de primarul municipiului Ovidiu Dragan la rezolutia BEJ Cluj, prin care era obligat sa permita partidelor politice sa-si monteze materialele electorale acolo unde exista acordul proprietarilor, fara ca acestea sa aiba nevoie de autorizatii din partea Primariei. Decizia BEJ este definitiva si obligatorie.Intre timp, primarul municipiului Gherla continua sa aplice amenzi PNL pentru afisajul de pe stalpi. "Am primit pana acum procese verbale si amenzi care se ridica la 50.000 de euro pentru steagurile montate pe stalpii Electrica", a precizat deputatul Horea Uioreanu
 

Primaria reactioneaza la acuzele liberalilor

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Primaria municipiului Cluj-Napoca a reactionat astazi la acuzele reprezentantilor PNL in legatura cu inaugurarea Podului Colectivistilor, din Cartierul Someseni, care a avut loc alaltaieri.Conform reprezentantilor Primariei, la finalul sedintei ordinare de Consiliu Local din data de 4 noiembrie, primarul Emil Boc a adresat o invitatie publica la inaugurarea podului situat peste Somesul Mic, in zona strazii Capitan Grigore Ignat.Reprezentantii Biroului mass-media al Primariei mentioneaza ca invitatia a fost adresata tuturor consilierilor locali care s-au aflat marti la sedinta de Consiliu Local, iar din grupul de consilieri locali PNL a lipsit de la sedinta consilierul Steluta Cataniciu. Reamintim ca mai multi consilieri locali PNL l-au acuzat pe primarul Emil Boc de faptul ca ar folosi institutia Primariei si bugetul local in campania electorala. Liberalii sunt de parere ca la inaigurarea Podului Colectivistilor, din cartierul Someseni, au fost invitati doar consilierii PD-L.

 

 

 

Ştiri despre alţi actori, în raport cu PNL Cluj

 

Bechtel strică drumurile, iar Compania de autostrăzi „nu poate” să le repare
Judeţul să se descurce singur!

Publicatia

Pagina

Rating

Informatia de Cluj 2 (0).

 

 

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a decis: Consiliul Judeţean trebuie să se ocupe din bugetul propriu de reabilitarea drumurilor judeţene afectate de camioanele de la Bechtel. În tot acest timp, administraţia judeţeană încă aşteaptă sprijin financiar de la stat.Directorul de comunicare al companiei, Ştefan Szobotka, a informat că CNADNR nu are dreptul să repare aceste drumuri judeţene, având în vedere că CJ este proprietarul acestora. „Constructorul este cel care ar trebui să se ocupe de această problemă. Pentru că în contract nu este specificat acest lucru, atunci responsabilitatea nu revine celor două părţi, ci celui care deţine drumurile”, a informat Szobotka. Deşi nu ştia că autorităţile clujene au cerut sprijin companiei, Szobotka este de părere că aceste lucrări ar trebui efectuate abia după ce autostrada se va finaliza. „Chiar dacă le repari azi, mâine se strică la loc. Nu e vorba că nu vrem să dăm bani, dar CNADNR nu răspunde de drumurile judeţene”, a explicat reprezentantul CNADNR. De aceeaşi părere este şi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care a declarat pentru Informaţia de Cluj că ministerul nu poate aloca bani decât pentru drumurile naţionale, autostrăzi sau centuri. „În mod legal, noi facem suplimentare de fonduri şi acolo alocăm bani pentru drumurile judeţene. Eu le-am spus celor de la Bechtel că pentru pagubele pe care le provoacă, precum alunecările de teren şi distrugerea drumurilor, să se ocupe personal de problemă”, a precizat Orban. Fostul preşedinte al CJ, Marius Nicoară, a admis faptul că nu intră în atribuţia CNADNR să se ocupe de reabilitarea lui DJ 107M şi DJ 107L, şi mai mult, că legea interzice acest lucru. „Cum să dea bani compania pentru ceva ce nu este al ei? Nu are nicio treabă”, a menţionat Nicoară. Din cauză că în contractul încheiat cu Bechtel nu au fost prevăzute sume în acest sens, acesta susţine că CJ trebuie să aloce sumele din bugetul propriu. „Nu am cerut CNADNR niciodată bani în cei patru ani. Înseamnă că actuala conducere CJ nu ştie ce solicită şi cum stau lucrurile”, a replicat Nicoară.Atât Szobotka, cât şi Orban au anunţat că singura posibilitate prin care beneficiarul lucrării poate interveni este trecerea celor două drumuri judeţene în patrimoniul CNADNR. „Pentru a le asigura mentenanţa, putem face acest lucru, dar nu am primit nicio solicitare în acest sens din partea preşedintelui CJ”, a afirmat Orban. Totuşi, vicepreşedintele CJ nu consideră oportună această soluţie, pe motiv că nici în alte cazuri autorităţile centrale nu s-au implicat. „Este o experienţă tristă. CNADNR a preluat drumurile turistice pe ruta Huedin-Beliş-Poiana Horii – limita cu judeţul Alba şi drumul care duce spre Maramureş Chiuieşti-Măgoaja-Rohia şi nu au făcut nimic”, a subliniat Bica.

 

Mircea Jorj: „Vreau să alung camioanele din oraş”

Publicatia

Pagina

Rating

Ziua de Cluj 9 (0).

 

 

Candidat în Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor, purtătorul de cuvânt al PSD Cluj afirmă că se va concentra pe problemele de infrastructură care sugrumă Clujul.

Pe care dintre contracandidaţi îl simţiţi cel mai „periculos”?

Nu pot să spun că îl simt pe vreunul periculos. Sigur, fiecare are în spate un partid politic şi noi, clar, luptăm împotriva PNL şi PD-L. Pentru mine contează foarte mult să reuşesc să câştig acest colegiu în faţa acestor contracandidaţi.
 

Boc: PD-L este avocatul aplicarii legii

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 

Liderul PD-L, Emil Boc, spune de motiunea de cenzura programata pentru a fi dezbatuta luni este una impotriva abuzului de putere al Guvernului Tariceanu. „PD-L nu este avocatul vreunui sindicat sau categorii profesionale, PD-L este avocatul aplicarii legii. Un Guvern care nu este in stare sa aplice legea pleaca acasa. In acest moment PNL si PSD sut complice in actul de guvernare si se sustin reciproc, miza fiind banii, grupurile de interese si platirea din banii publici a grupurilor de prieteni, salariilor sfidatoare ale unor functionari de lux”, a declarat Boc. El mai spune ca ultima dovada in acest sens o reprezinta Ordonanta de Urgenta privind infiintarea Companiei Energetice Nationale (CEN). „Aceasta companie a fost infiintata desi s-au primit avertismente de la Comisia Europeana si aviz negativ in CSAT. Desi initial domnul Geoana ameninta cu motiunea de cenzura in cazul in care CEN se infiinteaza, acum PSD sta cuminte. S-a facut un troc cu bani publici intre PNL si PSD prin infiltrarea unor membri PSD in consiliul de administratie, platiti cu zeci de mii de euro si impartirea profitului CEN, estimat la 800 de euro in patru ani. Principiul actualei guvernari PNL – PSD este “guvernam ca sa pradam”, pe fata ne certam, iar pe din dos impartim banii”, considera liderul PD-L. El crede ca prin actiunile sale, Tariceanu este primul ministru al socialismului biruitor asupra liberalismului.
 

Boc: "PSD este principalul adversar politic"

Publicatia

Pagina

Rating

CityNews Articol cules via internet (0).

 

 


Emil Boc, presedintele PD-L, a declarat ca principalul adversar politic al formatiunii pe care o conduce este PSD. “In acest moment, PSD este adversarul principal, politic vorbind. PNL este mai mic, conteaza mai putin in lupta politica”, a precizat Boc. Liderul democrat-liberal mai afirma ca PSD este si inamicul numarul 1 al modernizarii Romaniei.“PSD a facut din justitie propria casa de avocatura, iar din Parlament un notariat care-i parafeaza privilegiile. Premisele actualei crize au fost puse de Tariceanu, coordonat tot de PSD, iar solutia la aceasta situatie, singurul partid care poate trece de la criza la eficienta, este PD-L. Cat priveste postul de prim-ministru, Theodor Stolojan este omul potrivit la momentul potrivit, la fel ca in 1991, cand a fost numit premier intr-un moment de criza”, a mai declarat Boc.
 

 

TREND COMMUNICATION 3 Ciresilor St., Cluj Napoca, 400487, tel/fax:0264-432.911,

Email: office@trendcommunication.ro

www.trendcommunication.ro