Stiri despre |
![]() |
Polus |
![]() |
Iulius Mall |
Alti retaileri | Piata Internationala |
IANUARIE 30 - 2009 |
Astazi au aparut 14 stiri despre piata de retail. Reprezentantii Odeon Cineplex au inaugurat oficial noul multiplex de la Polus Center, primul pe care compania greceasca il deschide in Romania.
|
|
Multiplex de 8 milioane de euro
Sălile de cinema din cadrul Polus Center s-au
deschis oficial ieri. Conducerea centrului mizează pe o creştere de 15% a
traficului de vizitatori. Primul cinematograf multiplex din România al grecilor
de la Odeon s-a deschis ieri şi este rezultatul unei investiţii de 8 milioane de
euro. Conducerea companiei a declarat că doreşte o colaborare cu organizatorii
Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj. “Deschiderea
cinematografului a fost întârziată din cauza preluării spaţiului de la
constructor şi independent de implicarea directă a companiei Odeon. Până la
deschiderea unui cinematograf există două etape de lucru: prima, care intră în
totalitate în obligativitatea companiei de construcţii şi cea de-a doua, ce
revine exploatantului. Această preluare a fost întârziată, faţă de termenii
stabiliţi iniţial, cu mai mult de un an şi jumătate şi s-a concretizat abia în
vara anului trecut. Timpul pe care Odeon l-a avut la dispoziţie pentru a amenaja
şi a pregăti deschiderea a fost din vara anului 2008”, a precizat Makys
Diamantopoulos, general manager al Odeon Cineplex. “Motivul întârzierii
deschiderii Odeon Cineplex îl reprezintă necesitatea efectuării de către
antreprenor a unor anumite lucrări suplimentare de amenajare a spaţiului
destinat cinematografelor”, a explicat Doriana Comăniciu, director marketing al
Polus Center. Cele 8 săli de cinema dispun de 1.802 locuri, echipamentul audio
şi de proiecţie incluzând tehnologie digitală şi digital 3D (în una din săli).
Acestea au o capacitate de 183-256 locuri, iar suprafaţa totală este de 2.986
mp. “Deschiderea cinematografelor va determina o creştere cu cel puţin 15% a
traficului zilnic din incinta centrului comercial, datorită diversificării
opţiunilor de petrecere a timpului liber şi a serviciilor aduse de Odeon”, a
precizat Comăniciu. Diamantopoulos a mai declarat că este posibil ca Odeon să
intre şi pe piaţa de producţie de film în România. “Cel mai bine este să
abordezi industria din toate perspectivele”, a spus managerul Odeon. Politica de
preţuri va fi în concordanţă cu cea a concurenţei din Iulius Mall (Cinema City a
anunţat preţuri la bilete de 11-15 lei), cu posibilitatea de aplicare de
reduceri şi programe de fidelizare. în primele două săptămâni, preţul unui bilet
va fi însă de 8 lei, la achiziţia a cel puţin două bilete. Reprezentanţii
companiei au mai precizat că îşi doresc şi o colaborare cu organizatorii TIFF şi
că vor aduce şi alte filme decât producţii hollywood-iene în sălile din Polus.
“Comunicarea prin satelit este realizabilă în cinematograful acesta, aşa că se
vor putea aduce şi alt tip de proiecţii decât cele de filme, cum ar fi
spectacole, concerte, meciuri”, a mai spus managerul Odeon. La anunţul intrării
pe piaţa clujeană, în 2007, conducerea Odeon declara că urmează patru proiecte
în ţară. Deocamdată, după Cluj, mai este anunţată Constanţa. “Când s-a luat
decizia intrării pe piaţa românească, contextul era diferit. Planurile pe termen
mediu şi lung trebuie reevaluate constant. Rămâne valabilă ideea că vrem să
continuăm extinderea pe piaţa din România”, a spus Diamantopoulos. Odeon
reprezintă un grup de companii active în toate domeniile divertismentului
cinematografic, de la distribuţie şi producţii de filme, până la cinematografe
multiplex şi home entertainment. Odeon dispune în Grecia de 85 de cinematografe,
cu peste 9.000 de locuri. Cinema City, din Iulius Mall, a venit cu o întârziere
de un an faţă de complex. Acesta dispune de 10 săli, cu 1.670 de locuri.
Cinematograful a fost deschis pentru public din 24 octombrie. Cinema City a
realizat un acord şi cu reprezentanţii Atrium Center, pentru a opera în cadrul
complexului ce urmează să se dezvolte pe Bd. 21 Decembrie.
Cinema cu staif, la Odeon
Reprezentantii Odeon Cineplex au inaugurat oficial
noul multiplex de la Polus Center, primul pe care compania greceasca il deschide
in Romania. Intirzierea de aproximativ un an si jumatate fata de termenul
anuntat se datoreaza firmelor care s-au ocupat de constructie si amenajare, au
spus acestia. „Este foarte dificil pentru o companie cu sediul in alta tara,
vorbind si in termeni financiari, sa aiba de-a face cu intirzieri majore la
realizarea amplasamentului“, a declarat Makys Diamantopoulos, director general
Odeon Cineplex. Investitia totala a companiei grecesti se ridica la 8 milioane
de euro. Noul multiplex are 8 sali de cinema, 1.802 locuri si un concept
ambiental. Timp de 2 saptamini, pretul unic al biletelor este de 8 lei, la bar
se servesc bauturi gratuite si alte produse la preturi promotionale. Se vor
acorda carduri de fidelitate. Nu este exclus sa aiba loc proiectii ale unor
meciuri sau evenimente speciale transmise prin satelit si se doreste foarte mult
o colaborare cu Festivalul International de Film Transilvania. De asemenea,
compania s-ar putea implica si in productia de filme, dupa cum a anuntat
directorul Odeon Cineplex. „Faptul ca Odeon isi deschide primul Multiplex aici,
la Cluj, in centrul cultural al Romaniei, ne da o satisfactie aparte. Filosofia
companiei Odeon de a oferi cele mai bune filme disponibile clientilor, folosind
tehnologie de ultima ora in ceea ce priveste salile, sunetul si proiectia,
intr-un mediu estetic destins, a fost o formula de succes pe alte piete si avem
asteptari mari si de la initiativa din Romania“, a mai spus Diamantopoulos.
"Odeon", un mediu
relaxant si modern
Cel de-al doilea multiplex din Cluj-Napoca si-a deschis oficial portile ieri, 29 februarie. Tehnologie avansata, mediu de vizionare relaxant si o varietate de filme ii asteapta pe vizitatorii cinematografului Odeon din Polus Center.
Cinema multiplex la
Polus
Noul cinema ODEON Multiplex de la Polus Center, recent inaugurat, este gata sa schimbe felul in care va bucurati de filme cind iesiti in oras. Multiplexul include opt sali de cinema care ofera imagini si sunet de cea mai inalta calitate si o gama larga de filme: aventura, comedie, thriller sau drama. La ODEON Multiplex veti putea viziona cele mai noi aparitii in domeniu din lume, alaturi de productii romanesti.
Cinematograf de 8
milioane de euro in Polus Center
In urma unei investitii de 8 milioane de euro,
grecii de la Odeon au deschis oficial portile aseara primului lor cinematograf
multiplex din Romania, in cadrul Polus Center Cluj. Makis Diamantopoulus,
director general Odeon Cineplex Group explica motivele intarzierii deschiderii
multiplexului cu mai bine de un an de zile: "La partea de constructie am
intampinat greutati, atat initial cat si in faza mai avansata." Conducerea
centrului Polus Center mizeaza pe o crestere cu 15% a traficului de vizitatori.
Directorul Odeon a mai explicat ca cea mai mare parte a investitiei a fost
indreptat catre dotarea salilor cu tehnologii si ecrane de ultima generatie.
Abia apoi s-au realizat holurile si barurile din incinta. Multiplexul din Polus
Center are 8 Sali de cinema, cu un total de 1.802 locuri, echipamentul audio si
de proiectie incluzand tehnologie digitala, iar in una din Sali exista si
digital 3D. Salile difera ca si capacitate, variind intre 183 si 256 de locuri.
Suprafata totala a multiplexului este de 2.986 metri patrati. Referitor la
preturile biletelor, reprezentantii Odeon au spus ca acestea vor fi in
concordanta cu cele ale concurentei din Iulius Mall. In anumite perioade, Odeon
va oferi clujenilor bilete cu pretul redus pana la 8 lei. De asemenea, Odeon va
avea si carduri de fidelitate care vor insemna reduceri semnificative pentru
pretul biletelor.Directorul general al Odeon Group a mai precizat ca spera
intr-o colaborare cu Festivalul de Film Transilvania (TIFF). In multiplexul din
Polus Center ar putea fi facute proiectii ale unor concerte sau meciuri. De
asemenea, salile multiplexului vor gazdui atat filme romanesti, cat si grecesti.
Multiplex la Polus
Center
,,8 Săli de cinema, 1802 locuri, cel mai nou model de echipament audio şi de proiecţie incluzând tehnologie digitală şi digital 3D îi aşteaptă pe iubitorii filmului pentru a viziona cele mai noi producţii cinematografice,, au declarat reprezentanţii Odeaon Cineplex. Cinematograful Odeon aduce un concept ambiental nou şi are pregătite pentru publicul clujean o varietate de surprize şi oferte speciale incluzând vizionări speciale, promoţii şi programe de loialitate. Tot astăzi, începând cu ora 19.30 va avea loc avanpremiera filmului “Operatiunea Valkyrie”. În viitorul apropiat Odeon pregăteşte un al doilea proiect de aceeaşi amploare la Constanţa.
Multiplexul Odeon s-a deschis oficial cu 1.802 locuri şi carduri de fidelitate
Cinematograful Odeon a întârziat deschiderea
multiplexului cu mai bine de un an atât din cauza firmelor contractate pentru
amenajarea spaţiului, cât şi din cauza antreprenorului general al Polus Center,
Arcadom. „ Am avut parte de dificultăţi la partea de construcţie, atât la cea
iniţială, cât şi la partea mai avansată. Odată predat spaţiul, Odeon a terminat
lucrările chiar mai repede decât era stabilit” ,a explicat Makis Diamantopoulus,
director general Odeon Cineplex Group. Investiţia totală în cinematograful de la
Cluj, primul din reţeaua Odeon din România, a fost 8 milioane de euro. “De la
cap la coadă, şi anume din momentul în care spaţiul nu există şi până la stadiul
în care se află astăzi, Odeon a investit 8 milioane de euro”, a adăugat Makis
Diamantopoulus. Investiţia s-a axat în principal asupra dotării sălilor cu
tehnologii şi ecrane de ultimă generaţie şi abia apoi spre holurile şi barurile
din incintă. “ Există două posibilităţi în dezvoltarea unui cinematograf, iar
Odeon se axează spre cea care oferă o calitate superioară a proiecţilor astfel
că importante pentru noi sunt calitatea imaginii, culorile şi sala de proiecţie
şi abia apoi locurile care vin înainte şi după”, a explicat Makis Diamantopoulus.
Clujenii vor avea parte la Odeon de perioade în care biletele vor fi reduse până
la preţul de 8 lei, iar barul cinematografului va oferi reduceri şi chiar
băuturi gratis. “Vom aplica o politică de preţuri în conformitate cu concurenţa
noastră, dar noi vom avea carduri de fidelitate care vor schimba semnificativ
tarifele”, a adăugat Makis Diamantopoulus. Directorul general al Odeon Group îşi
doreşte o colaborare cu Festivalul de Film Transilvania (TIFF) şi este de părere
că le-ar putea oferi organizatorilor condiţii foarte bune. La Odeon Multiplex ar
putea fi făcute proiecţii prin satelit ale unor concerte sau meciuri în cazul în
care se iveşte oportunitatea. De asemenea, Makis Diamantopoulus doreşte ca cele
opt săli de cinema să găzduiască atât filme româneşti cât şi grececeşti.
Cinematograful ocupă o suprafaţă de 2.986 de metri pătraţi în cadrul Polus
Center având o capacitate totală de 1.802 de locuri în opt săli. Capacitatea
acestora este cuprinsă între 183 şi 256 de locuri, sala cu numărul 4 fiind deja
dotată cu tehnologia necesară proiecţiilor 3D.
Clujul a adunat un
miliard de euro pentru România
Numărul societăţilor clujene care au acumulat
restanţe la plata obligaţiilor către bugetele naţionale a scăzut cu 600 faţă de
anul trecut, iar valoarea datoriilor acestora, cu aproape 32 de milioane de lei.
Credit cu DAE 0
|
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Monitorul de Cluj |
6 | 1/16 | (0). |
real,-, in colaborare cu BRD Finance, a lansat
pentru utilizatorii real,- MasterCard oferta promotionala "12 luni credit cu DAE
0", promotie care se desfasoara intre 29 ianuarie si 12 februarie, vizand
produsele electronice, electrocasnice si media marcate in catalogul promotionala
aferent perioadei.
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Faclia de Cluj |
6 | 1/32 | (0). |
Pina in 8 februarie, studentii beneficiaza de promotii la Carrefour Cluj. Pentru a le usura sesiunea, Hipermarketul Carrefour ofera pe baza carnetului de student un cupon de cumparaturi de cinci lei pentru cumparaturi in valoare de 50 de lei si un cupon de magazin de 10 lei pentru cumparaturi de minim 100 de lei.
.
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziarul Financiar |
6 | 1/32 | (0). |
real,- Hypermarket incearca sa atraga clienti pana la jumatatea lui februarie cu o promotie de dobanda 0 timp de un an la creditul contractat pe cardurile emise in colaborarea cu BRD Finance. Promotia este insa valabila doar pentru anumite produse electronice si media, care sunt marcate.
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziarul Financiar |
3 | 1/4 | (0). |
Romanii se numara printre cei mai optimisti din lume
cu privire la situatia viitoare a economiei, aproape jumatate (48%) apreciind ca
"Economia trece printr-o pasa mai proasta, dar isi va reveni repede", potrivit
unui studiu Synovate. 32% dintre romani au declarat ca sunt ingrijorati de
pierderea locului de munca, potrivit studiului realizat la nivelul lunii
noiembrie in 18 tari. In acelasi timp, 1/4 dintre romani nu au nicio temere
legata de situatia actuala a economiei, iar un roman din 10 se teme de
posibilitatea de a fi nevoit sa renunte la vacantele scumpe sau alte activitati
de lux. 7 din 10 romani se tem de incapacitatea de a plati ipoteca sau chiria si
de a-si pierde banii investiti. Cea mai mica grija a romanilor este aceea de a a
nu fi capabili sa plateasca polita de asigurare pentru pensie.
Doar 43% dintre respondenti au cheltuit in ultimele 6 luni mai putin decat erau
obisnuiti. Pe primul loc in topul produselor la care romanii au renuntat sau ar
renunta au fost dispozitivele de ultima generatie (20% din respondenti), urmate
de electrocasnice (17%). Doar 12% dintre romani au renuntat sau ar renunta la
produse ale firmelor consacrate in favoarea altora mai ieftine. Romanii se afla
sub media globala in ceea ce priveste intentia de a cumpara marci mai ieftine,
intrucat cel putin 8 din 10 respondenti intentioneaza sa foloseasca aceleasi
marci pentru toate categoriile de produse cercetate, depasind cu circa 20% media
globala. doar 5% dintre romani au cumparat marci mai ieftine de produse lactate
(lapte, iaurt, unt, branza), comparativ cu media globala de 18%. Situatia este
asemanatoare si pentru bauturile racoritoare, unde 7% dintre romani au cumparat
marci mai ieftine, fata de scorul global de 17%, iar 83% dintre romani
intentioneaza sa cumpere aceleasi marci pe viitor, in timp ce media pe intregul
esantion studiat este de 65%. O situatie asemanatoare se inregistreaza si in
cazul detergentilor.
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziarul Financiar |
10 | 1/2 | (0). |
Industria alimentara si retailul, serviciile
medicale, produsele farmaceutice si utilitatile vor fi cel mai putin afectate de
criza, o parte dintre aceste industrii fiind capabile chiar sa absoarba
angajatii disponibilizati in auto, sectorul imobiliar sau constructii, potrivit
prognozelor unor consultanti. Reprezentantii companiilor din cele cinci sectoare,
piete cu o valoare cumulata de peste 35 de mld. EUR, spun ca institutiile
financiare ar trebui sa aiba deschidere catre acele sectoare care vor resimti cu
intarziere efectul crizei.
In privinta retailerilor, previziunile arata cresterea pietei si in acest an,
unul din factori fiind continuarea expansiunii marilor retele. Cei mai mari
angajatori din retail ar putea fi si in acest an operatorii de hipermarketuri si
retelele de magazine de bricolaj. In plus, extinderea retailerilor ar putea
absorbi o parte din forta de munca disponibilizata de companiile afectate
puternic de criza economica globala. Spre exemplu, compania real,- Hypermarket
ia in calcul deschiderea a cel putin 5 noi unitati, ceea ce ar insemna crearea a
1500 de locuri de munca. bauMax vizeaza tot 5 magazine noi, unde vor lucra 500
de persoane. Unii retaileri mizeaza pe cresteri de vanzari aduse de criza: este
cazul retelelor de magazine cu politica de discount, care previzioneaza
cresterea cotei de piata intr-un ritm mai accelerat in 2009 datorita faptului ca
oamenii sunt mai atenti la pretul pe care il platesc pentru achizitia bunurilor
de larg consum
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziarul Financiar |
12 | 1/8 | (0). |
LIDL, care a intrat pe piata romaneasca in anul 2003
prin infiintarea unei firme locale, nu a demarat inca constructia de magazine la
nivel local, fiind in faza de cautare de locatii pentru deschideri.
Reprezentantii Lidl au declarat ca, avand in vedere ca inca nu a inceput
construirea niciunui magazin, investitia medie per unitate nu poate fi estimata.
Retailerul german nu a dezvaluit nici numele oraselor in care si-a asigurat
locatii pentru extindere, insa, potrivit unor informatii furnizate anterior de
autoritatile locale, pe lista oraselor vizate se numara Iasi, Bistrita, Medias
si Slobozia. Pentru acest an, compania si-a planificat constructia unei cladiri
de birouri in Chiajna, langa Bucuresti, urmand ca in 2010 sa inceapa constructia
unui centru logistic cu o suprafata de 45.000 de mp in aceeasi locatie. Grupul
Lidl&Schwarz este prezent pe piata prin divizia Kaufland, a carei politica de
extindere a fost, cu siguranta, mult mai activa. Un alt jucator important in
comertul alimentar cu discount din Europa, Aldi, si-ar putea face si el intrarea
in Romania in urmatorii ani. Aldi a inregistrat o firma in Romania in anul 2007,
dar nu este inca activ pe piata locala.
![]() |
Astazi nu au aparut stiri despre piata internationala de retail.