|
"Clujeanul
anului 2008" !
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Clujeanul |
5 |
1/4 |
(0). |
.
Arpad Paszkany a fost votat de catre cititori
drept "clujeanul anului 2008". EL a fost nominalizat pentru ca a finalizat cea
mai mare investitie de pana atunci la Cluj, Polus Center Cluj.

 
Filme 3D la
Cluj
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziua de Cluj |
7 |
1/2 |
(0). |
Luna ianuarie aduce proiecţii tridimensionale în
sălile de cinema din Cluj. Cinema City va prezenta astfel de pelicule atunci
când ele sunt aduse şi în România. In două dintre cele zece săli de cinema ale
Cinema City se vor realiza, începând cu acest an, proiecţii în tehnologia 3D, au
anunţat ieri operatorii spaţiilor din cadrul mall-ului din Gheorgheni. Pentru
vizionarea acestora, spectatorii au nevoie de ochelari speciali. Cinema City
dispune de 10 săli de cinema cu 1.670 de locuri în Iulius Mall. Preţurile
biletelor sunt între 11 şi 15 lei. Investiţia pentru echipamente şi dotări a
ajuns la 5 milioane de dolari, iar cea pentru finisaje şi instalaţii, anunţată
de Iulius Mall, a fost de 3,7 milioane de euro. Cinematograful a fost deschis
pentru public din 24 octombrie, cu un an mai târziu decât inaugurarea mall-ului.
Cinema City a realizat un acord şi cu reprezentanţii Atrium Center pentru a
opera în cadrul complexului ce se va dezvolta pe Bd. 21 Decembrie. Amatorii
clujeni de filme mai aşteaptă, încă, inaugurarea celuilalt multiplex programat
la Cluj-Napoca, Odeon, din cadrul Polus Center Cluj (PCC). Unitatea va ocupa
3.000 mp şi va avea opt săli cu o capacitate totală de 1.640 de locuri. Iulius
Mall Cluj (IMC) a fost inaugurat în noiembrie 2007, în urma unei investiţii de
75 de milioane de euro. Suprafaţa desfăşurată a complexului este de 155.000 mp,
cifră ce include şi clădirea de birouri. Suprafaţa închiriabilă este de 40.000
mp. Principalele “ancore” sunt hypermarket-ul Auchan, cinematograful multiplex
operat de Cinema City, supermarket-ul Altex, un food court, trei restaurante,
cafenele şi o gelaterie, sală de fitness şi piscină, spaţiu de joacă pentru
copii. Traficul de vizitatori înregistrat de IMC, în primul sfârşit de săptămână
după deschiderea celor 10 săli ale Cinema City, a crescut cu 25% comparativ cu
media înregistrată în weekendurile trecute, potrivit reprezentanţilor Iulius
Group. Dezvoltat de concernul TriGranit, PCC are o suprafaţă construită de
80.000 mp şi una închiriabilă de 61.000 mp. Complexul înglobează 183 de
magazine. Polus Cluj este parte a grupului austriac Immoeast. Rezultatul unei
investiţii de 140 de milioane de euro, complexul a trecut în portofoliul
Immoeast printr-o tranzacţie de 210 milioane de euro.

 
Cultura vine pe roţi
pentru copiii din Macău
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziua de Cluj |
6 |
1/4 |
(0). |
Librăria Libri din Complexul Comercial Polus Center
şi Organizaţia nonguvernamentală World Vision România au pregătit o donaţie de
carte de limbă maghiară pentru Şcoala Generală cu clasele I- IV din satul Macău.
Proiectul “Biblioteca pe roţi”, un geamantan mare, plin cu cărţi, aduce în satul
Macău un fond de carte de 100 de bucăţi.“Biblioteca” va ajunge la şcolari astăzi,
în jurul orei 10.00. Cărţile sunt oferite de către trei edituri maghiare din
Ungaria - Egmont Hungary, Ulpius Haz şi Konyvmolykepzo Kiado, care au ca profil
editorial beletristică şi cărţi pentru copii şi tineret. Donaţia de carte va
împrospăta biblioteca şcolii şi le va oferi şcolarilor din Macău ocazia de a
citi cărţi de poveşti şi literatură şcolară în limba maternă. Şcoala Generală
din Macău are în prezent zece copii înscrişi (doi în clasa întâi, doi în clasa a
doua, doi în clasa a treia, trei în clasa a patra) şi un singur cadru didactic.
Acţiunea se derulează în continuarea campaniei iniţiate în luna decembrie a
anului trecut, când 140 de copii din şase comunităţi rurale au venit în vizită
la Librăria “Libri” pentru a se întâlni cu Moş Crăciun şi spiriduşul Ştie-Tot.
„Este un şir de proiecte pe care noi l-am gândit în luna decembrie a anului
trecut, îl continuă pe cel din 2007. Este important ca şi copiii din mediul
rural să beneficieze de cărţi ţinând cont de accesul mai redus al acestora la
cultură. Facem tot posibilul ca să ajutăm în general copiii şi sperăm în
ajutorul media. Proiectul are acest titlu, pentru că ne deplasăm noi la ei cu
aceste cărţi”, a spus Ozana Budău, PR manager la Libri România. Polus România a
organizat, pe toată durata lunii decembrie, evenimente dedicate lumii cărţilor,
în special pentru copii.

 
 
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziua de Cluj |
5 |
1/4 |
(0). |
Două grupuri iberice cu terenuri în cartierul
Gheorgheni vor să realizeze proiecte de 1.200 de locuinţe. Acestea condiţionează
realizarea apartamentelor de evoluţia pieţei.
Apartamentele celor două companii spaniole vor fi realizate în blocuri ce vor
ajunge la 10-11 etaje, iar primele clădiri ar urma să fie date în folosinţă anul
viitor. Dacă unii se grăbesc să îşi extindă proiectul, alţii îşi reanalizează
mai prudent planurile, în noul context financiar.Grupo Herce, proprietar, din
vara anului trecut, al unui teren din cartierul Gheorgheni, deţinut iniţial de
societatea clujeană Ben&Ben, a început lucrul la primul bloc de 11 etaje. Acesta
va cuprinde 155 de apartamente cu 2-3 camere. în vecinătatea şantierului, de
unde se zăreşte Iulius Mall, există acum blocuri de patru etaje. Proiectul
Ben&Ben viza un ansamblu de 640 de apartamente şi construcţii cu maxim 11 etaje
şi unul tehnic. Spaniolii au anunţat un nou proiect, crescând numărul de
apartamente planificate la 900. Cu toate acestea, autorizaţia care figurează pe
panoul din şantier este datată 2007, adică anterior achiziţiei. Specialiştii au
explicat că, în cazul modificării proiectului, noul proprietar are nevoie de o
nouă autorizaţie de construire (AC), valabilă pentru noua capacitate. Conform AC
nr. 1592, din 18 septembrie 2007, afişată, lucrarea presupune două imobile de
locuinţe colective, cu parking subteran, cu 640 apartamente cu o cameră. “La
data verificării, 8 ianuarie a.c., se respecta autorizaţia de construire mai sus
amintită”, a transmis Biroul Mass-Media al Primăriei. Reprezentanţii
dezvoltatorilor spun că proiectul urmează să reintre în autorizare, când se
definitivează conceptul.“Nu s-au schimbat Planul Urbanistic de Detaliu şi
Procentul de Ocupare a Terenului pentru prima clădire, dar pentru noul proiect
vor fi mărite. Autorizaţia de construire este emisă în septembrie 2007, dar are
valabilitate un an de la emitere şi trei pentru construcţie. Nu am modificat
autorizaţia pe numele nostru, deoarece vrem să reautorizăm proiectul final;
aşteptăm să-l primim din Spania şi ca să nu refacem autorizaţia de trei ori”, a
specificat Iulia Marica, marketing manager al companiei. Biroul responsabil de
proiect este Bogart Construct. Complexul va mai beneficia, spun dezvoltatorii,
de servicii ca sală de sport, teren de squash, piscină şi locuri de joacă pentru
copii. Construcţia pentru primul imobil a demarat în august, finalizarea este
programată pentru martie 2010, iar realizarea întregului proiect se va întinde
pe 3-4 ani. Reprezentanţii Grupo Herce nu au dorit să dea detalii referitoare la
valoarea tranzacţiei pentru terenul de 3 ha.Ansamblul rezidenţial Greenside
Residence se va dezvolta pe 10.000 mp, la drumul Soporului, în vecinătatea
cartodromului, ceea ce înseamnă că “la doar o staţie de troleibuz se află
centrul comercial Iulius Mall”, după cum precizează o prezentare. Ansamblul
rezidenţial va avea clădiri de 10 etaje şi va ajunge la 320 de apartamente. în
prima fază se va construi o singură clădire cu 112 apartamente, ce avea ca
termen de finalizare anul 2010. Cele două proiecte pe care Grupo Lar le are în
pregătire în Cluj au fost modificate, în sensul reducerii suprafeţelor
apartamentelor, pentru a fi cât mai vandabile, în condiţiile actuale.

 
Actionarii Lidl au mai adus 25 mil. euro la capitalul retelei locale
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziarul Financiar |
8 |
1/32 |
(0). |
Retailerul cu profil de discount Lidl Romania, parte
a grupului german Schwarz, si-a majorat capitalul social cu 25 mil. euro, la
63,6 mil. euro, decizie aprobata de asociatii firmei la inceputul lunii
decembrie. Compania intentioneaza sa intre pe piata din Romania, primul magazin
urmand sa fie deschis in Bistrita.


Penescu: Scaderea preturilor din imobiliare poate fi o oportunitate pentru noi
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziarul Financiar |
8 |
1/3 |
(0). |
. Grupul autohton de retail PIC, cu cinci locatii
operationale proprii in Romania, a incheiat parteneriate cu doua retele de
bricolaj, Bricostore si Interhome, pentru a-si extinde suprafetele de comert
existente. Astfel, reteaua franceza Bricostore va deschide in aprilie un magazin
de bricolaj langa Pic Calarasi, in timp ce reteaua Interhome, controlata de o
firma belgiana, va avea trei inaugurari in 2009, in vecinatatea
hipermarketurilor Pic din orasele Oradea, Craiova si Ploiesti. Tot in 2009, PIC
a planificat finalizarea unei investitii de circa 60 mil. euro intr-un parc de
retail in Ploiesti. Fiecare magazin de bricolaj va avea o suprafata de
4.000-5.000 de metri patrati, iar investitia totala in deschiderea unei unitati
de acest tip este estimata la 5 mil. euro. Grupul Pic are o concurenta puternica
in comert, cei mai de temut competitori ai sai fiind in acest moment Carrefour
si Real, retele care doar in ultimul an au investit fiecare cate 150 mil. euro
in expansiune. Pentru a ataca piata din Capitala, Cornel Penescu a declarat ca
s-a inteles cu un puternic dezvoltator imobiliar strain, insa din cauza
dificultatilor actuale de finantare din real estate, proiectul s-ar putea amana
pe termen nedefinit.


Outlet-ul Fashion House a avut peste 200.000 de vizitatori
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziarul Financiar |
8 |
1/16 |
(0). |
Fashion House Outlet Center, primul centru comercial
de tip outlet deschis pe piata locala la inceputul lunii decembrie 2008 cu 55 de
magazine functionale, a inregistrat un trafic de 212.000 de vizitatori in prima
luna de functionare, in grafic cu asteptarile proprietarilor, care estimau
inaintea inaugurarii circa 2 milioane de oameni in primul an de functionare.
Spre comparatie, Baneasa Shopping City a atras in prima luna de functionare
750.000 de vizitatori, dar mallul din nordul Bucurestiului este de aproape patru
ori mai mare, iar conceptele de cumparaturi sunt diferite, in outlet-uri fiind
asteptate vanzari mai mari per vizitator decat in mallurile obisnuite.

IKEA: 7.300 euro, cel mai mare bon de casa in decembrie
Publicatia |
Pagina |
Dimensiune |
Rating |
Ziarul Financiar |
8 |
1/16 |
(0). |
Retailerul suedez de mobila si decoratiuni
interioare IKEA, care detine un magazin in nordul Capitalei, a inregistrat o
crestere de 20% a vanzarilor in luna decembrie, fata de aceeasi perioada a
anului precedent, rezultat in linie cu estimarile initiale iar pentru anul
financiar septembrie 2008 - august 2009 si-a bugetat vanzari de 10 mil. euro, in
crestere cu 10% comparativ cu nivelul anterior. In legatura cu efectele crizei
financiare in industria mobilei, compania se asteapta ca acestea sa se resimta
din februarie, insa planurile de extindere nu au fost afectate, targetul anuntat
initial fiind de sase unitati intr-un interval de cinci - sase ani. Ca locatii
sunt analizate orasele Bucuresti, Constanta, Iasi, Galati, Cluj si Timisoara.



Astazi nu
au aparut stiri despre piata internationala de retail.
 
|