SINTEZA ZILEI

 

Stiri despre Polus

Iulius Mall

Alti retaileri

Piata Internationala

   FEBRUARIE 24 - 2009

Astazi au aparut 10 stiri despre piata de retail. Iulius plăteşte o redevenţă anuală de cel puţin 540.000 euro către Univers T, la care se adaugă impozitele şi taxele locale iar Polus a direcţionat la nivelul anului trecut peste 440.000 euro impozite şi taxe Primăriei Floreşti.

 

 

 

 

 

Stiri despre POLUS

 

 

Fun Science - Educatie. Distractie. Mall

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Tv Net.ro

Articol cules via internet

-

(0) .

 

 

 

Un profesor trasnit face spectacol din ora de stiinta, din timpul liber sau din petrecere. Oriunde: la scoala sau gradinita, in parc sau casa. Ori, mai simplu, la... mall. Provocarea apartine Fun Science Academy si a fost adresta, in week-end, copiilor cu varsta intre 4 si 14 ani. A fost un succes, dar (trebuie spus!) in rolul profesorului distrat, care a vorbit despre proprietatile materiei si despre principiul lui Arhimede, au fost doua... tinere cuceritoare, carora nu le-au rezistat nici micutii, nici parinti
 

 

Mallurile finanţează Clujul

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Ziua de Cluj

6

1/2

(0).

 

 

 

Iulius plăteşte o redevenţă anuală de cel puţin 540.000 euro către Univers T, la care se adaugă impozitele şi taxele locale iar Polus a direcţionat la nivelul anului trecut peste 440.000 euro impozite şi taxe Primăriei Floreşti.
Centrele comerciale inaugurate în 2007 ca rezultat al unor investiţii cumulate de peste 200 de milioane de euro au de plătit câteva milioane de lei anual către bugetele locale. Iulius Mall plăteşte o redevenţă minimă de o jumătate de milion de euro către municipiul Cluj-Napoca, iar Polus va direcţiona 2,1 milioane de lei spre Floreşti. Iulius Mall Cluj (IMC) plăteşte lunar, deocamdată, cei 45.000 de euro, sumă minimă la care s-a angajat în contractul încheiat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ). Amintim că terenul de 67.000 mp pe care s-a construit IMC aparţinea complexului Univers T, aflat sub autoritate judeţeană, iar grupul ieşean a câştigat licitaţia şi s-a angajat să plătească o redevenţă de 25% din profitul brut anual, dar nu mai puţin de 45.000 de euro pe lună. In martie, când compania va finaliza calculele privind bugetul anual, urmează să se facă regularizarea şi să se stabiliească dacă grupul mai are şi alte sume de achitat. în aceste condiţii, în primul an de funcţionare a complexului de la Cluj, Iulius Group a îndreptat către Univers T, beneficiar al redevenţei, 540.000 de euro. “IMC plăteşte cei 45.000 de euro, urmând ca în martie să încheie bilanţul, să se realizeze un audit şi, dacă vor fi diferenţe de plătit, se vor achita şi acestea”, a precizat Brânduşa Chiorean, director al societăţii Univers T. “în baza acestei redevenţe s-a contractat creditul de 2,9 milioane de euro accesat pentru reabilitarea hotelului”, a mai menţionat Chiorean. Conducerea Univers T ar fi fost informată că diferenţa care se va plăti nu va fi foarte mare, ţinând cont de cheltuielile importante avute de mallul clujean în primul an de funcţionare, conform informaţiilor ZIUA de CLUJ. IMC a avut cel mai mare trafic dintre mallurile deţinute de Iulius în ţară, înregistrând 12,7 milioane de vizitatori dintre cei 30 de milioane adunate de centrele din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Suceava, potrivit datelor Iulius Group. Raportul pe 2008 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj menţionează IMC la categoria contribuabili mici, cu o contribuţie de 3 milioane de lei la bugetul general consolidat de stat, în impozite şi taxe, după societăţile Deltamed (14,4 milioane), Arcadom (4,5 milioane), antreprenor general pentru lucrările executate la Polus, şi Beyfin (3,2 milioane). Conform datelor transmise de reprezentanţii Primăriei din Floreşti, celălalt mare complex comercial al judeţului, Polus Center, a contribuit, în 2008, la bugetul local cu 1,9 milioane de lei, iar în 2009, potrivit primelor calcule, suma încasată va fi de 2,1 milioane. “Polus este de departe cel mai mare contribuabil local din Floreşti. Plecând de la valoarea investiţiei şi tarifele percepute la nivel local, la momentul inaugurării calculele noastre arătau că Polus va plăti taxe şi impozite locale de minim un milion de lei. Următorul pe listă ar fi Metro, cu 350-400.000 de lei”, a precizat primarul Ioachim Vancea. Inaugurat în octombrie 2007, Polus Center Cluj, dezvoltat de concernul TriGranit, are o suprafaţă construită de 80.000 mp şi una închiriabilă de 61.000 mp. Rezultatul unei investiţii de 140 de milioane de euro, complexul a trecut în portofoliul grupului austriac Immoeast, printr-o tranzacţie de 210 milioane de euro. IMC a fost inaugurat în noiembrie 2007, în urma unei investiţii de 75 de milioane de euro. Suprafaţa desfăşurată a complexului este de 155.000 mp, cifră ce include şi clădirea de birouri. Suprafaţa închiriabilă este de 40.000 mp. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca, au refuzat să precizeze valoarea taxelor locale plătite către municipalitate de către Iulius Mall Cluj. Aceştia au invocat articolul nr. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală, care ar restricţiona furnizarea informaţiilor de acest tip referitoare la contribuabili. Asta în timp ce reprezentanţii Primăriei Floreşti au oferit toate datele solicitate privind plata impozitelor locale de către Polus Center
 


 

 

 

 

 

Stiri despre Iulius Mall

 

 

Grupul de gherilă literară se reuneşte la Cărtureşti

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Clujeanul

Articol cules via internet - (0).

 

 

 

 

Librăria Cărtureşti din Iulius Mall lansează o nouă provocare clujenilor: să devină membri în Grupul de gherilă literară, care se va constitui marţi, 24 februarie, la ora 18, în incinta librăriei. Grupul este o structură adresată "cititorilor profesionişti şi amatori". Cei interesaţi sunt invitaţi să discute relaxat despre cărţile preferate, despre noutăţile editoriale ce nu trebuie ratate şi despre multe alte lucruri cu ţintă literară."Comandanţii" primei reuniuni a Grupului de gherilă literară vor fi Ioana Stupariu şi Marius Popa. Întîlnirile Grupului vor avea loc de două ori pe lună, următoarea fiind în 17 martie.

 

 

Grup de gherila literara la Carturesti
 

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Faclia de Cluj

7 1/16 (0).

 

 

 


De doua ori pe luna, Carturestiul din Iulius Mall Cluj devine loc „conspirativ", spatiu de intilnire pentru cei ce vor sa largeasca rindurile Grupului de gherila literara. Gindit ca un club inclusivist (ne e permis sa inventam si cuvinte), GGL vrea sa ingroase armata de cititori profesionisti si amatori, printr-un antrenament ce invigoreaza muschii culturii. Daca va lipsesc discutiile nepretentioase despre carti (interzise sau nu), recomandarile fara dascalii in privinta a ceea ce merita citit, executiile literare, complicitatile de orice soi, actiunile de (re)cunoastere, trebuie sa faceti cumva si sa ajungeti la depunerea juramintului grupului de gherila, in 24 februarie (marti), la ora 18. Ioana Stupariu si Marius Popa, doi tineri ce-au semnat un act de credinta cu literatura, sint pregatiti sa preia conducerea GGL, fara intentii dictatoriale. Impreuna cu ceilalti partizani – speram in numar cit mai mare – vor putea sa implice grupul si in alte campanii temerare: expeditii literare, sesiuni de scriere colectiva, actiuni subversive pentru cresterea tonusului culturii, initierea de manifeste. Conventionalul e pus la grea incercare in Carturesti!
Asadar, oricine are ceva de spus si curajul sa o faca e primit cu arme si bagaje in grupul de gherila. Incepe o noua era in Carturesti. Come in the book-army!
Daca ratati intilnirea din 24 februarie, nu e totul pierdut. In 17 martie, la aceeasi ora 18, GGL se aduna din nou.
 

.

 

Evenimentele de marţi

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Ziua de Cluj

15 1/2 (0).

 

 

 

Tombola Office Building 16 - 28 Februarie
In perioada 16-28 februarie angajaţii firmelor din Office Building pot participa la o tombolă pe care Iulius Mall o realizează numai pentru ei. La cumpărături de minim 70 de lei pot câştiga zilnic premii de la Coca-Cola, iar săptămânal prin tragere la sorţi cei norocoşi pot intra în posesia unui minilaptop ASUS.

Tombola KidsLand 16 februarie - 8 Martie
Shopping-ul la Iulius Mall se premiază! Copiii vor fi încântaţi de această promoţie care se adresează direct lor, dar şi familiei. La cumpărături de minim 50 de lei pot câştiga zilnic premii de la Cappy Junior, iar săptămânal prin tragere la sorţi: vouchere de cumpărături, invitaţii la Kidsland sau cosmetice Oriflame pentru copii. Marele premiu cu siguranţă le va stârni curiozitatea şi poate că le va oferi un nou hobby, anume să descopere misterele piramidelor. Iulius Mall îi trimite în Egipt, într-o excursie pentru toată familia!

 

 

Martisor la mall

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Monitorul de Cluj

12 1/8 (0).

 

 

 

Toti clujenii care cumpara de minimum 150 de lei de la Iulius Mall intre 1 si 15 martie vor primi cadou de Martisor un voucher in valoare de 50 de lei. Pentru ca se apropie si Ziua Femeii, shopping-ul intre 1 si 8 martie la Iulius Mall le va aduce celor care cumpara de minimum 70 de lei taloane razuibile cu premii pentru doamne si domnisoare, de la cosmetice la bijuterii sau acces la salon ori sala de fitness. De 1 Martie, Trupa Distinto va sustine un concert de muzica pop-opera la intrarea in mall, iar personaje costumate in Shakespeare vor oferi flori si martisoare. Clujenilor care nu s-au hotarit inca ce cadouri sa ofere cu acest prilej li se pregateste un tirg de martisoare confectionate de copiii din scolile si liceele clujene. Manifestarea va avea loc simbata, 28 februarie, de la ora 12, si este organizata în colaborare cu Scoala Internationala "Happy Kids" si municipalitatea clujeana.

.

 

 

La Cluj, martisoarele au festival

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Faclia de Cluj

5 1/8 (0).

 

 

 


Elevii clujeni pot participa, in cursul acestei saptamini, la festivalul martisorului. Evenimentul se adreseaza, in special, elevilor din clasele I-XII din scolile municipiului Cluj-Napoca si va avea loc in 27 februarie, de la ora 14.00, la Scoala Internationala Cluj si in 28 februarie, de la ora 11.00, la Iullius Mall.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Cluj (ISJ), in cadrul festivalului se vor organiza ateliere de creatie si o expozitie a martisoarelor.Martisoarele confectionate vor fi apoi vindute de catre elevi, iar banii vor fi folositi de catre elevi pentru diferite proiecte scolare.De asemenea, se vor acorda premii pentru sectiuni care mai de care mai haioase: martisorul cel mai mare, cel mai mic, cel mai caraghios, cel mai scurt, cel mai lung, cel mai colorat, etc.
Martisoarele premiate vor fi trimise oraselor infratite cu Clujul din 13 tari: Franta, Croatia, Ungaria, SUA, Israel, Republica Populara Chineza, Republica Coreea, Filipine, Venezuela, Brazilia, Albania, Italia si Marea Britanie.

 

 

 

Primavara suna bine la Iulius Mall

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

CityNews Articol cules via internet - (0).

 

 

 

Iulius Mall sarbatoreste venirea primaverii cu diferite premii oferite clientilor. Toti cei care, in perioada 1-15 martie, fac cumparaturi in valoare de 150 de lei din magazinele Iulius Mall, vor fi premiati cu un voucher cadou in valoare de 50 de lei. De asemenea, toti clientii care fac cumparaturi in perioada 1-8 martie vor fi rasplatiti cu diverse premii speciale. Clientii care cumpara de minim 70 lei vor primi un talon razuibil si vor putea castiga premii precum cosmetice, abonamente la solar, bijuterii, vouchere World Class si Getts Color Bar si altele. Angajatii firmelor din Office Building pot participa la o tombola pe care Iulius Mall o organizeaza doar pentru ei, in perioada 16 -28 februarie. La cumparaturi de minim 70 de lei pot castiga zilnic premii de la Coca-Cola, iar saptamanal, prin tragere la sorti, cei norocosi pot castiga unui minilaptop ASUS. Copii sunt si ei rasfatati la Iulius Mall. Cei mici, dar si parintii lor vor fi incantati sa participe la tombola KidsLand organizata in 16 februarie - 8 martie. La cumparaturi de minim 50 de lei pot castiga zilnic premii de la Cappy Junior iar, saptamanal, prin tragere la sorti vouchere de cumparaturi, invitatii la Kidsland sau cosmetice Oriflame pentru copii. Marele premiu este, insa o excursie in Egipt pentru toata familia. Pentru cei fara inspiratie, Iulius Mall ii asteapta in data de 28 febriarie la targul de martisoare confectionate de copiii din scolile si liceele clujene. Targul incepe la ora 12, la intrarea principala in Iulius Mall. Ronald McDonald vine la Iulius Mall sa se distreze alaturi de cei mici. Copiii din gradinitele clujene sunt chemati la o petrecere organizata de McDonalds, unde mascota Ronald se va juca impreuna cu ei, isi vor face face-painting si vor avea multe baloane. Petrecerea inedita va avea loc la ora 20.00 în zona foodcourt.

 

 

 

Stiri despre alti retaileri

 

Alimentele, mai ieftine cu 30% după aprobarea Codului de bune practici

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Clon

Articol cules via internet - (0).

 

 

 

Alimentele s-ar putea ieftini cu 30% după ce reprezentanţii patronatelor din industria alimentară şi cei ai ministerului Agriculturii au ajuns la un acord în privinţa Codului de bune practici pentru comerţul cu produse agro-alimentare. Proiectul va fi trimis ministerelor pentru a fi adoptat în această săptămână. Codul de bune practici pentru comerţul cu produse agro-alimentare ar trebui să scadă preţurile cu 30%. Acest lucru va fi posibil pentru că producătorii vor avea un singur preţ pentru toţi comercianţii. Preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii, Sorin Minea, susţine că preţurile vor scădea şi vor fi diferite în funcţie de cheltuielile fiecărui lanţ de magazine, prin definirea preţului de achiziţie. Minea a adăugat că, în urma adoptării Codului de bune practici, comercianţii care vor avea cheltuieli excesive vor da faliment. Proiectul Codului de bune practici va fi trimis ministerelor pentru a fi aprobat, în cursul acestei săptămâni, urmând să fie dezbătut şi în şedinţă de guvern.
 

 

 

 

Producatorii asteapta taxe mai mici. Retailerii spun ca nici nu se gandesc

Publicatia

Pagina

Dimensiune

Rating

Ziarul Financiar

2 1/16 (0).

 

 

 

Legea care include prevederile Codului de bune practici din comertul alimentar, aflata pe ultima suta de metri spre aprobare, nu elimina taxele de listare percepute de retelele mari de magazine furnizorilor lor, dar le trece in costul de achizitie al marfurilor, suportat de retaileri. Fiind un element de cost, retailerii mari vor fi nevoiti sa reduca valoarea acestor taxe pentru a nu creste preturile la raft ale produselor, sustin producatorii locali.Practic, cele circa 13-14 taxe pe care o retea de hipermarketuri le percepe producatorilor locali pentru listarea lor in aceste unitati vor fi transferate in adaosul comercial al retailerului si nu vor mai fi in curtea noastra. Retailerii nu pot creste pretul la raft la alimente pentru ca vor pierde clienti, de aceea vor fi nevoiti sa reduca aceste taxe", a explicat Sorin Minea, presedintele Romalimenta. El a mai afirmat ca in Romania valoarea tuturor taxelor percepute de retaileri ajunge la 25% din pretul la producator, fata de 10% cat este media pe pietele din UE.
In prezent, taxele de listare in hipermarketuri si supermarketuri, pe care retailerii le numesc "plati pentru servicii de marketing", sunt inregistrate de retaileri ca venituri.
Adrian Manolache, secretarul general al AMRCR (Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania), a declarat pentru ZF ca nu este rationala diminuarea acestor taxe, atat timp cat exista foarte multi furnizori care bat la usa retelelor de magazine si care sunt dispusi sa investeasca bani in listarea produselor lor in aceste unitati. Mai mult, el sustine ca adoptarea legii in forma actuala va duce la majorarea preturilor la raft.
"Este hazardata ipoteza ca preturile alimentelor la raft vor scadea dupa adoptarea acestei legi. Practic, legea aduce un element de cost suplimentar retailerilor, care va fi transferat in pretul la raft si este evident ca pretul va creste", a declarat Manolache. "In plus, pe piata exista in acest moment premisele unor cresteri de preturi la alimente pentru ca producatorii locali importa foarte multe materii prime si sunt expusi, astfel, la cresterea preturilor acestora", a adaugat Manolache.
Catalin Rosculete, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, a declarat ieri ca intrarea in vigoare a noii legi ar putea duce la reducerea preturilor la raft ale alimentelor cu circa 30%.
Ministerul Agriculturii a definitivat ieri proiectul de transpunere in lege a Codului de bune practici din comertul alimentar, in cadrul unei intalniri cu reprezentantii patronatelor si sindicatelor din industria agro-alimentara. AMRCR (Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania) a refuzat sa participe la aceasta intalnire. "Noi am dorit ca la aceste discutii sa participe si reprezentantii Finantelor si ai Consiliului Concurentei, pentru a asculta ceea ce avem noi de spus. Noi credem ca transferarea unor elemente de venituri (taxele percepute furnizorilor pentru listarea produselor lor in magazine - n. red.) in costuri nu poate fi implementata din punct de vedere contabil, pentru ca reglementarile financiar-contabile dau o alta definitie a costului de achizitie al unui produs", a explicat Manolache.
 

.
 

Stiri despre piata internationala

 

Astazi nu au aparut stiri despre piata internationala de retail.

 

 

 

TREND COMMUNICATION 3 Ciresilor St., Cluj Napoca, 400487, tel/fax:0264-432.911,

Email: office@trendcommunication.ro

www.trendcommunication.ro