|
|
Cum se modifică taxa bancară.
Finanțele au mimat negocieri cu bancherii, acceptând o singură propunere
mai importantă a acestora
Ministerul Finanțelor a acceptat o singură
propunere relativ importantă dintre cele făcute de bănci în discuțiile
privind modificarea taxei pe activele bancare introdusă prin OUG
114/2018, anume eliminarea penalităților în cazul scăderii creditării și/sau
a creșterii marjei nete, au declarat pentru Profit.ro surse din piață.
Solicitări de un impact mai ridicat, precum limitarea taxei la un nivel
egal cu cel al impozitului pe profit sau păstrarea referințelor ROBOR în
cazul contractelor în lei în derulare, nu fuseseră acceptate de Finanțe
la finalul discuției.
Băncile s-au întâlnit de trei ori cu Finanțele să discute pe tema taxei
bancare. Prima oară, la finele lunii februarie, li s-a cerut observații.
A urmat apoi o perioadă de tăcere din partea Guvernului, până în această
săptămână. Miercuri, bancherilor le-a fost pus în față draftul de
modificare a OUG 114. Ministerul le-a cerut iar observații, însă doar
două au fost acceptate la întâlnirea de vineri, ultima pe acest subiect.
Taxa ar urma să fie redusă de la 1,2% pe an din activele financiare la
0,2% pentru băncile cu o cotă de piață de sub 1% și la 0,4% pentru cele
cu o cotă de piață de peste 1%, la ultimele fiind concentrate aproape
toate activele din sistem.
La un nivel de taxare al activelor de 0,4%, taxa ar fi printre cele mai
ridicate din Europa, la un nivel similar celui din Polonia. Totodată,
este și aproape de media rentabilității activelor din ultimii 10 ani -
doar în ultimii trei ani profitabilitatea sectorului bancar s-a
îmbunătățit la 1,2-1,6%.
Băncile solicitaseră ca nivelul taxei să nu depășească pe cel al
impozitului pe profit de 16%, ceea ce ar fi reprezentat, practic, o
taxarea a profitului cu maximum 32%. În varianta amendată a OUG băncile
profitabile vor putea fi puse în situația în care să vireze întreg
profitul către stat, care nu le va trimite, însă, pe pierdere, taxa
fiind limitată la 100% din profit. Totodată, băncile pe pierdere nu vor
plăti taxa.
Bancherii au solicitat și ca birul să fie calculat și plătit anual, nu
semestrial, unul dintre motive fiind costurile operaționale ridicate cu
raportările fiscale multianuale, însă propunerea a fost respinsă. În
situația curentă, taxa va fi plătită integral la finele primului
semestru, eventualele ajustări de datorii sau rambursări de la Fisc
urmând să se facă după finele anului. Astfel, băncile vor fi chemate de
două ori pe an să dea raportul.
Din baza de calcul a taxei vor fi excluse active precum: numerarul,
soldurile de numerar la banca centrală, creditele neperformante nete de
provizioane, titlurile de stat și creditele acordate administrației
publice, creditele cu garanții guvernamentale (în principal Prima Casă),
creditele și depozitele interbancare. Totodată, la solicitarea băncilor
au fost scoase din bază taxabilă și banii din operațiuni repo și
reverse-repo.
Chiar dacă baza de calcul scade la jumătate, în fapt va fi taxată doar
creditarea privată, ceea ce se bate cap în cap cu intenția declarată a
Guvernului de a crește intermedierea financiară în România, aflată la
cel mai redus nivel din Uniunea Europeană. Băncile, dar și BNR,
solicitaseră să fie excluse suplimentar din baza impozabilă măcar creditele
acordate companiilor, pentru a nu fi influențată negativ finanțarea
întreprinderilor mici și mijlocii.
Țintă de la Guvern pentru creșterea creditării și scăderea marjelor
Taxa pe fiecare bancă poate scădea cu jumătate în cazul în care soldul
creditelor crește peste o anumită țintă, stabilită anual de Guvern prin
hotărâre, la propunerea Ministerului Finanțelor, cu recomandarea
Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială (din care face
parte și BNR, alături de Finanțe, dar vorbim doar de o recomandare). Ținta
pentru 2018 de creștere a creditării este de 8% (aproape egală cu
creșterea medie a creditării pe 2017).
Dacă dinamica creditării este mai redusă, atunci cota de impozitare
scade cu mai puțin, după formula: (creșterea soldului creditelor / ținta
de creștere a creditării) * 50%. Astfel, spre exemplu, la o creștere a
creditului cu 6%, taxa de 0,4% s-ar reduce cu 37,5% la 0,25% pe an.
Același sistem de reducere a taxei cu jumătate se aplică și în cazul în
care marja de dobândă scade cu un anumit procent sau sub o anumită țintă,
stabilită de Guvern. Marja este calculată ca diferență între dobânda
ponderată la credite și cea la depozite (în lei), iar ținta de scădere
pentru 2018 este 8% (spre exemplu de la 5 la 4,6 puncte procentuale),
respectiv dacă este sub 4 puncte procentuale.
Similar ca în cazul bonificației pentru creșterea creditului, și în
acest caz se aplică un anumit procent de reducere a taxei în cazul în
care marja scade cu mai puțin decât ținta pusă de la Guvern, după
formula: (diminuarea marjei de dobândă / ținta de diminuare a marjei de
dobândă) * 50%.
Teoretic, băncile ar putea ajunge în situația în care să nu mai
plătească nicio taxă, dacă îndeplinesc simultan condițiile de mai sus,
însă acest lucru este dificil de făcut, mai ales în privința marjei de
dobândă, care reprezintă, în fapt, venitul operațional principal al
băncilor. Cu alte cuvinte, băncile ar trebui să renunțe la un venit (prin
ieftinirea creditelor și/sau creșterea dobânzilor la depozite) doar ca
să nu plătească o taxă, lucru greu de justificat în termeni de business.
Mai mult, impactul în dinamică al reducerii marjei ar fi relativ redus
asupra stocului, astfel că trebuie să treacă mult timp până la a ajunge
la ținta propusă de guvern, chiar dacă băncile și-ar propune să
funcționeze cu marje mai mici.
Totodată, băncile operează cu modele diferite – cele care au multe
credite ipotecare în stoc au o marjă netă mai mică decât cele care se
concentrează pe credite de consum sau carduri de credit.
Ministerul Finanțelor formulase și un sistem de penalizare al băncilor
care reduc soldul creditelor sau cresc marjele, calculat după formula:
procentul de diminuare, respectiv cel de creștere al marjei * 50%.
Procentul rezultat s-ar fi adăugat taxei – spre exemplu, la o diminuare
a creditului de 10%, taxa ar fi crescut cu 5% la 0,42% (+0,02 puncte
procentuale).
La solicitarea băncilor, acesta a fost singurul aspect relativ important
modificat – îndepărtarea penalizărilor -, față de draftul care le-a fost
prezentat miercuri.
Impactul taxei ar urma să scadă de la circa 5,4 miliarde de lei, cât
calculase anterior BNR, la circa 1 miliard de lei. Ministrul Finanțelor
preciza astăzi că impactul va fi de sub 1 miliard.
ROBOR din contracte nu mai e ROBOR
Al doilea punct important al ordonanței ar modifica OUG 50/2010 privind
creditele pentru consumatori și OUG 52/2016 privind creditele ipotecare
și schimă articolele referitoare la modul de calcul al dobânzilor
variabile în lei. Astfel, pentru creditele în valută, rămâne obligația
de raportare la EURIBOR/LIBOR, însă pentru cele în lei dispare cea
privind raportarea la ROBOR.
Creditele în monedă națională se vor raporta la un indice de referință
calculat exclusiv pe baza cotațiilor interbancare la o anumită perioadă,
publicat de BNR, care reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu
volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. Acest indice de
referință se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie
aritmetică a ratelor zilnice, urmând a se aplica de fiecare bancă pentru
trimestrul următor.
Chiar dacă ministrul Eugen Teodorovici a zis, în mai multe rânduri, că
se modifică modul de calcul al ROBOR, în fapt se schimbă referința – de
altfel, Guvernul nici nu are cum să schimbe felul în care se calculează
ROBOR, pentru că acest indicator e reglementat de BNR.
Vor plăti românii rate mai mici?
Ce înseamnă acest lucru? Că raportarea la ROBOR – adică la dobânda la
depozitele plasate, stabilită în procedura de fixing la ora 11 în
fiecare zi, pe baza cotațiilor oferite de panelul de 10 bănci – dispare
din contractele cu persoanele fizice consumatori, fiind înlocuită de
dobânda medie interbancară – media efectivă a tranzacțiilor realizate de
toate instituțiile de credit.
Băncile au utilizat în special referințele ROBOR la 3 și 6 luni în
contractele de credit, adică scadențe mai lungi, care includ o
componentă de timp, de inflație și de așteptări privind politica
monetară, iar tranzacțiile efective se realizează pe scadențe mult mai
scurte, în principal overnight, astfel că există o diferență între cele
două referințe.
Mai mult, ROBOR e un indicator pentru prețul cerut (ASK) în timp ce
tranzacțiile în piață se fac între BID și ASK.
Astfel, chiar dacă, istoric, rata de dobândă purtată de noul indicator
de referință este sub ROBOR la 3 și 6 luni, acest lucru nu înseamnă că
debitorii vor beneficia și de o reducere a ratelor lunare.
Guvernul intenționează să oblige băncile să modifice și contractele în
derulare, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței,
însă din modificare trebuie să rezulte aceeași valoare a ratei
creditelor. Adică dobânzile contractuale curente vor fi menținute și vor
fi crescute marjele.
Modificarea adusă de Guvern nu face, astfel, decât să genereze costuri
birocratice pentru bănci, care trebuie să emită noi acte adiționale și
să trimită scrisori către clienți. Dacă debitorii nu vor semna, actele
adiționale vor fi considerate acceptate tacit. Singurul scenariu în care
ratele ar scădea ca urmare a modificării legislației ar fi acela în care
băncile ar accepta să reducă dobânzile contractuale, deci sumele pe care
le încasează de la clienții în portofoliu.
Bancherii solicitaseră ca Finanțele să renunțe la modificarea
contractelor existente, însă acest lucru nu a fost acceptat în timpul
discuțiilor și declarațiile ulterioare ale ministrului Teodorovici
indicau că nici nu va fi însușit de Guvern.
Nu este exclus ca unele dintre propunerile băncilor să se regăsească în
textul de ordonanței de modificare a OUG 114/2018. Până la această oră
publicării acestui material, Finanțele nu au publicat în dezbatere
publică draftul noii ordonanțe.
Există și scenarii în care trecerea de la ROBOR la tranzacțiile efective
ar putea avea efecte nefavorabile asupra consumatorilor. Fiind vorba de
o compensare a marjei, atunci este important ca trecerea la noul
indicator să se facă într-un moment în care diferența dintre
tranzacțiile din piață și cea la ROBOR 3 și 6 luni să fie cât mai mică.
Spre exemplu, dacă în trimestrul 4 din 2010, trecea un credit cu o marjă
de 3% de la ROBOR la 3 luni (6,51%), deci o dobândă curentă de 9,51%, la
media tranzacțiilor (3,43%), atunci marja creștea la 6,08%. În T4 2012,
rata curentă a creditului ar fi ajuns la 8,87%, dacă se păstra referința
ROBOR 3M (aflată la 5,87%), față de o dobândă curentă de 11,46%, dacă ar
fi fost utilizată noua marjă raportată la dobânda medie interbancară
(5,38%).
Invers, dacă în T2 2018 se trecea un credit cu o dobândă curentă de
5,63% (marjă de 3 pp + 2,63% ROBOR 3M), la indicatorul mediu al
tranzacțiilor (2,34%), ar fi rezultat o nouă marjă de 3,29%. În T4 2018
am fi avut o dobândă de 6,17%, în condițiile indexării creditului la
ROBOR 3M și de 5,65% în cazul indexării la tranzacțiile medii din piață. |
|
|
Mediu de aparitie: presa online |
Denumire |
Titlu |
Detalii |
Rating |
Link |
Profit.ro |
Cum se modifică taxa
bancară. Finanțele au mimat negocieri cu bancherii, acceptând o
singură propunere mai importantă a acestora |
Autor: Mihai Baniță |
0 |
|
|